Ministerul Transporturilor - MT - Ordin nr. 1489/2018 din 26 septembrie 2018
Ordinul nr. 1489/2018 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 181/2015 pentru publicarea unor linii directoare necesare punerii în aplicare a anexei VI la MARPOL, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin rezoluţii ale Comitetului pentru protecţia mediului marin
În vigoare de la 23 octombrie 2018
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 890 din 23 octombrie 2018. Formă aplicabilă la
12 noiembrie 2018.
Văzând Referatul Direcţiei transport naval nr. 30.242/1.509/CC din 14.08.2018 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 181/2015 pentru publicarea unor linii directoare necesare punerii în aplicare a anexei VI la MARPOL, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin rezoluţii ale Comitetului pentru protecţia mediului marin,
ţinând seama de faptul că au fost adoptate noi modificări la liniile directoare publicate în anexele nr. 1, 2, 3 şi 5 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 181/2015,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Art. I. -
Ordinul ministrului transporturilor nr. 181/2015 pentru publicarea unor linii directoare necesare punerii în aplicare a anexei VI la MARPOL, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin rezoluţii ale Comitetului pentru protecţia mediului marin, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 şi 239 bis din 8 aprilie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.
La articolul 1, literele a), b), c) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
" a)
Rezoluţia MEPC.245 (66) adoptată la 4 aprilie 2014 - Liniile directoare din 2014 referitoare la metoda de calcul al indicelui nominal al randamentului energetic (EEDI) obţinut pentru nave noi, aşa cum au fost modificate prin Rezoluţia MEPC.263(68) adoptată la 15 mai 2015 - Amendamente la Liniile directoare din 2014 referitoare la metoda de calcul al indicelui nominal al randamentului energetic (EEDI) obţinut pentru nave noi [Rezoluţia MEPC.245(66)] şi prin Rezoluţia MEPC.281(70) adoptată la 28 octombrie 2016 - Amendamente la Liniile directoare din 2014 referitoare la metoda de calcul al indicelui nominal al randamentului energetic (EEDI) obţinut pentru nave noi [Rezoluţia MEPC.245(66) aşa cum a fost amendată prin Rezoluţia MEPC.263(68)], prevăzute în anexa nr. 1;
b)
Rezoluţia MEPC.282(70) adoptată la 28 octombrie 2016 - Liniile directoare din 2016 pentru elaborarea planului de management al randamentului energetic al navei (SEEMP), prevăzută în anexa nr. 2;
c)
Rezoluţia MEPC.254(67) adoptată la 17 octombrie 2014 - Liniile directoare din 2014 referitoare la inspecţia şi certificarea indicelui nominal al randamentului energetic (EEDI), aşa cum au fost modificate prin Rezoluţia MEPC.261(68) adoptată la 15 mai 2015 - Amendamente la Liniile directoare din 2014 referitoare la inspecţia şi certificarea indicelui nominal al randamentului energetic (EEDI) [Rezoluţia MEPC.254(67)], prevăzute în anexa nr. 3;
. . . . . . . . . .
e)
Rezoluţia MEPC.232(65) adoptată la 17 mai 2013 - Liniile directoare interimare din 2013 pentru determinarea puterii minime de propulsie pentru menţinerea manevrabilităţii navelor în condiţii nefavorabile, aşa cum au fost modificate prin Rezoluţia MEPC.255(67) adoptată la 17 octombrie 2014 - Amendamente la Liniile directoare interimare din 2013 pentru determinarea puterii minime de propulsie pentru menţinerea manevrabilităţii navelor în condiţii nefavorabile [Rezoluţia MEPC.232(65)] şi prin Rezoluţia MEPC.262(68) adoptată la 15 mai 2015 - Amendamente la Liniile directoare interimare din 2013 pentru determinarea puterii minime de propulsie pentru menţinerea manevrabilităţii navelor în condiţii nefavorabile [Rezoluţia MEPC.232(65), aşa cum a fost amendată prin Rezoluţia MEPC.255(67)], prevăzute în anexa nr. 5."
2.
La anexa nr. 1, după anexa la rezoluţia MEPC.245(66) se introduc două noi rezoluţii, Rezoluţia MEPC.263(68) şi Rezoluţia MEPC.281(70), al căror cuprins este prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul ordin.
3.
Anexa nr. 2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezentul ordin.
4.
La anexa nr. 3, după anexa la rezoluţia MEPC.254(67) se introduce o nouă rezoluţie, Rezoluţia MEPC.261(68), al cărei cuprins este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul ordin.
5.
La anexa nr. 5, după anexa la rezoluţia MEPC.255(67) se introduce o nouă rezoluţie, Rezoluţia MEPC.262(68), al cărei cuprins este prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul ordin.
Art. II. -
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. III. -
Autoritatea Navală Română va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. IV. -
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor, Lucian Şova |
Bucureşti, 26 septembrie 2018.
Nr. 1.489.
ANEXA Nr. 1
REZOLUŢIA MEPC.263 (68)
(adoptată la 15 mai 2015)
Amendamente la Liniile directoare din 2014 referitoare la metoda de calcul al indicelui nominal al randamentului energetic (EEDI) obţinut pentru nave noi
[Rezoluţia MEPC.245(66)]
ANEXA Nr. 2
REZOLUŢIA MEPC.282 (70)
(adoptată la 28 octombrie 2016)
Liniile directoare din 2016 pentru elaborarea planului de management al randamentului energetic al navei (SEEMP)
ANEXA Nr. 3
REZOLUŢIA MEPC.261 (68)
(adoptată la 15 mai 2015)
Amendamente la liniile directoare din 2014 referitoare la inspecţia şi certificarea
indicelui nominal al randamentului energetic (EEDI) [Rezoluţia MEPC.254(67)]
ANEXA Nr. 4
REZOLUŢIA MEPC.262 (68)
(adoptată la 15 mai 2015)
Amendamente la Liniile directoare interimare din 2013 pentru determinarea puterii minime de propulsie pentru menţinerea manevrabilităţii navelor în condiţii nefavorabile [Rezoluţia MEPC.232(65), aşa cum a fost amendată prin Rezoluţia MEPC.255(67)]