Guvernul României - Ordonanţă nr. 9/2022 din 31 ianuarie 2022

Ordonanţa nr. 9/2022 privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor provenite de la nave 

În vigoare de la 03 februarie 2022

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 94 din 31 ianuarie 2022. Formă aplicabilă la 04 mai 2022.

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. VI.8-10 din Legea nr. 311/2021 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, 

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. 

ARTICOLUL 1
Scopul reglementării  
Prezenta ordonanţă are ca scop protejarea mediului marin împotriva efectelor negative ale descărcărilor de deşeuri şi ale reziduurilor mărfii în apele naţionale navigabile, provenite de la navele care utilizează porturile româneşti, asigurându-se, în acelaşi timp, buna funcţionare a traficului maritim, prin îmbunătăţirea disponibilităţii şi a utilizării instalaţiilor portuare adecvate de preluare, precum şi a predării deşeurilor în instalaţiile respective. 

ARTICOLUL 2
Definiţii  
(1) În înţelesul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: 
   a) administraţie portuară - entitate responsabilă cu elaborarea, dezvoltarea şi implementarea planului de gestionare a deşeurilor generate de nave şi a reziduurilor mărfii; 
   b) ambarcaţiune de agrement - navă de orice tip, cu o lungime a corpului de minimum 2,5 metri, indiferent de modul de propulsie, care este destinată folosirii în scopuri sportive sau de agrement şi care nu este implicată în activităţi comerciale; 
   c) Autoritatea Navală Română - autoritatea centrală de specialitate în domeniul siguranţei navigaţiei şi al securităţii navelor, din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu atribuţii de coordonare a activităţilor de prevenire a poluării apelor de către navele aflate în apele naţionale navigabile, denumită în continuare ANR; 
   d) capacitate suficientă de stocare - o capacitate suficientă pentru a depozita deşeurile la bord din momentul plecării până la portul de escală următor, inclusiv deşeurile care sunt susceptibile a fi generate în timpul călătoriei; 
   e) Convenţia MARPOL 73/78 - Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, modificată prin Protocolul din 1978 privind Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, încheiată la Londra la 17 februarie 1978, la care România a aderat prin Legea nr. 6/1993, împreună cu amendamentele la aceasta, în versiunile lor actualizate şi liniile directoare pentru implementare; 
   f) deşeuri provenite de la nave - toate deşeurile, inclusiv reziduurile de marfă, care sunt generate în timpul operaţiunilor navelor sau în cursul încărcării, descărcării şi al operaţiunilor de curăţare şi care se află sub incidenţa prevederilor anexelor I, II, IV-VI la Convenţia MARPOL 73/78, precum şi deşeurile pescuite în mod pasiv; 
   g) deşeuri pescuite în mod pasiv - deşeurile prinse în plase în timpul operaţiunilor de pescuit; 
   h) escale frecvente - vizitele efectuate de o navă în acelaşi port care au loc cel puţin o dată la două săptămâni; 
   i) escale regulate - curse repetate ale aceleiaşi nave urmând o rută constantă între porturi identificate sau o serie de curse de la şi către acelaşi port fără escale intermediare; 
   j) GISIS - sistemul global integrat de informaţii privind navele al Organizaţiei Maritime Internaţionale, denumită în continuare OMI; 
   k) instalaţie portuară de preluare - orice instalaţie fixă, flotantă sau mobilă ori echipament specializat care poate servi pentru preluarea deşeurilor provenite de la nave; 
   l) navă - o navă maritimă de orice tip care operează în mediul marin, inclusiv navele de pescuit, ambarcaţiunile de agrement, ambarcaţiunile cu aripi portante, aeroglisoarele, ambarcaţiunile submersibile şi plutitoare; 
   m) navă de pescuit - orice navă echipată sau utilizată pentru scopuri comerciale pentru a prinde peşte sau alte tipuri de resurse biologice marine; 
   n) port - un loc sau o zonă geografică amenajată şi echipată pentru a permite, în principal, accesul navelor, inclusiv zona de ancoraj aflată sub jurisdicţia portului; 
   o) reziduurile mărfii - resturile din marfa de la bord care rămân pe punte sau în cale ori în rezervoare după încărcare şi descărcare, inclusiv excedentul sau scurgerile la încărcare şi descărcare, în stare umedă sau uscată ori antrenate în apa de epurare, cu excepţia prafului de marfă rămas pe punte după curăţare sau a prafului de pe suprafeţele exterioare ale navei; 
   p) tarif indirect - un cost achitat pentru furnizarea de servicii aferente instalaţiilor portuare de preluare, indiferent dacă are sau nu are loc o predare efectivă de deşeuri provenite de la nave; 
   r) trafic programat - traficul bazat pe o listă publicată sau planificată cu orare de plecare şi sosire între porturi identificate sau traversări recurente care constituie un program recunoscut; 
   s) tratare - înseamnă operaţiunile de valorificare sau eliminare, inclusiv pregătirea prealabilă valorificării sau eliminării. 
   (2) Deşeurile provenite de la nave, astfel cum sunt definite la alin. (1) lit. f), sunt considerate a fi deşeuri potrivit prevederilor pct. 10 din anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor. 

ARTICOLUL 3
Domeniul de aplicare  
(1) Prezenta ordonanţă se aplică: 
   a) tuturor navelor, indiferent de pavilionul arborat, care fac escală sau operează în unul dintre porturile româneşti, cu excepţia: 
   (i) navelor angajate în servicii portuare în înţelesul art. 1 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/352 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 februarie 2017 de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare şi a normelor comune privind transparenţa financiară a porturilor; 
   (ii) navelor militare, navelor militare auxiliare sau a altor nave deţinute sau operate de stat şi care sunt folosite exclusiv în scopuri guvernamentale necomerciale; 
   b) tuturor porturilor româneşti în care în mod normal fac escală navele maritime prevăzute la lit. a). 
   (2) Navele care nu intră în domeniul de aplicare al prezentei ordonanţe pot preda la cerere deşeurile generate către instalaţia portuară de preluare a deşeurilor. 

ARTICOLUL 4
Instalaţii portuare de preluare  
(1) Administraţiile portuare trebuie să asigure dotarea adecvată şi disponibilitatea permanentă a instalaţiilor portuare de preluare a deşeurilor de la nave, în conformitate cu necesităţile navelor care fac escală în port, fără a produce întârzieri nejustificate acestora. 
   (2) Pentru instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor, administraţiile portuare sunt obligate să deţină autorizaţie din punctul de vedere al protecţiei mediului emisă potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare. 
   (3) Administraţiile portuare trebuie să asigure următoarele cerinţe: 
   a) instalaţiile portuare de preluare să fie în măsură să preia tipurile şi cantităţile de deşeuri provenite de la navele care utilizează în mod obişnuit portul respectiv, ţinând cont de: 
   (i) solicitarea de predare a deşeurilor provenite de la nave; 
   (ii) dimensiunea şi poziţia geografică a portului respectiv; 
   (iii) tipul navelor care fac escală în portul respectiv; şi 
   (iv) exceptările acordate în temeiul dispoziţiilor art. 9; 
   b) formalităţile şi aspectele practice legate de utilizarea instalaţiilor portuare de preluare să fie simple şi rapide, pentru a se evita întârzierile nejustificate provocate navelor; 
   c) tarifele percepute pentru predare să nu fie descurajatoare pentru navele care solicită să utilizeze instalaţiile portuare de preluare; 
   d) instalaţiile portuare de preluare să asigure gestionarea deşeurilor provenite de la nave în mod raţional din punct de vedere ecologic, potrivit prevederilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021. 
   (4) În sensul prevăzut la alin. (3) lit. d), administraţiile portuare asigură colectarea separată în porturi a deşeurilor provenite de la nave, reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, pentru a facilita reutilizarea şi reciclarea acestora, astfel cum este prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru a facilita acest proces, instalaţiile portuare de preluare colectează fracţiunile separate de deşeuri în funcţie de categoriile de deşeuri definite în Convenţia MARPOL 73/78, ţinând cont de orientările acesteia. 
   (5) Prevederile alin. (3) lit. d) se aplică fără a aduce atingere cerinţelor mai stricte impuse pentru gestionarea deşeurilor de catering din transporturile internaţionale prin Regulamentul (CE) nr. 1.069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002. 
   (6) Comandantul unei nave care a avut dificultăţi în predarea deşeurilor va completa formularul prevăzut în anexa nr. 6 şi îl va înainta către ANR împreună cu documentele doveditoare privind deficienţele constatate la instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor. 
   (7) ANR analizează cauzele deficienţelor reclamate de comandantul navei şi notifică OMI şi statul de pavilion, utilizând formularele şi procedurile OMI. 
   (8) ANR transmite un raport privind concluzia analizei efectuate cu privire la deficienţele reclamate de comandantul navei către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi către Autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului. 
   (9) Administraţiile portuare în cauză iau măsuri de siguranţă suficiente pentru ca operaţiunile de predare/de preluare a deşeurilor să fie efectuate astfel încât să se evite riscurile, atât pentru oameni, cât şi pentru mediu, în porturile care fac obiectul prezentei ordonanţe. 
   (10) Orice parte implicată în predarea sau preluarea deşeurilor provenite de la nave poate pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de întârzierile nejustificate, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. 

ARTICOLUL 5
Planurile de preluare şi gestionare a deşeurilor  
(1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, fiecare administraţie portuară trebuie să elaboreze şi să implementeze un plan corespunzător de preluare şi gestionare a deşeurilor provenite de la nave sau să actualizeze planul existent, după caz. Atât în faza de elaborare a planului de preluare şi gestionare a deşeurilor, cât şi în cea de actualizare a acestuia, în cazul în care au avut loc modificări semnificative cu privire la respectarea cerinţelor prevăzute la art. 4, 6 şi 7, administraţia portuară trebuie să se consulte cu părţile relevante, printre care se numără, în special, utilizatorii portuari sau reprezentanţii lor, cum ar fi asociaţiile patronale şi profesionale reprezentative şi legal constituite, cu autorităţile locale competente, operatorii instalaţiilor portuare de preluare, organizaţiile care asigură respectarea obligaţiilor care decurg din răspunderea extinsă a producătorilor, precum şi reprezentanţii societăţii civile, după caz. 
   (2) Cerinţele detaliate pentru elaborarea acestor planuri de preluare şi gestionare a deşeurilor sunt prevăzute în anexa nr. 1. 
   (3) Fiecare administraţie portuară se asigură că sunt comunicate în mod clar operatorilor navelor, sunt puse la dispoziţia publicului şi sunt uşor accesibile, în limba română şi în limba engleză, următoarele informaţii privind disponibilitatea unor instalaţii portuare de preluare adecvate în porturile lor şi structura costurilor aferente, din planul de preluare şi gestionare a deşeurilor: 
   a) amplasarea instalaţiilor portuare de preluare corespunzătoare fiecărei dane şi, după caz, programul de funcţionare; 
   b) lista cuprinzând deşeurile provenite de la nave pe care portul le gestionează în mod obişnuit; 
   c) lista cuprinzând punctele de contact, operatorii instalaţiilor portuare de preluare şi serviciile furnizate; 
   d) descrierea procedurilor de predare a deşeurilor; 
   e) descrierea sistemelor de recuperare a costurilor, inclusiv a sistemelor şi a fondurilor de gestionare a deşeurilor prevăzute în anexa nr. 4, după caz. 
   (4) Administraţia portuară pune la dispoziţie pe cale electronică şi actualizează permanent informaţiile prevăzute la alin. (3) în cadrul acelei părţi din sistemul de informare, monitorizare şi asigurare a aplicării prezentei ordonanţe prevăzut la art. 13. 
   (5) Administraţia portuară poate să elaboreze un singur plan de preluare şi gestionare a deşeurilor provenite de la nave, prevăzut la alin. (1), pentru unul sau mai multe porturi aflate în administrare, cu condiţia de a se stabili pentru fiecare port necesarul de instalaţii portuare de preluare a deşeurilor provenite de la nave şi disponibilitatea acestora. 
   (6) Autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului, prin structura sa organizatorică cu competenţe pentru emiterea autorizaţiilor de mediu, denumită în continuare APM, evaluează şi aprobă planurile prevăzute la alin. (1), în conformitate cu Strategia naţională de gestionare a deşeurilor, avizate în prealabil de către ANR, şi le reaprobă la maximum cinci ani sau atunci când intervin modificări importante în modul de operare al portului. 
   (7) Respectivele schimbări pot include modificările structurale ale traficului către port, dezvoltarea de noi infrastructuri, schimbările în ceea ce priveşte cererea şi furnizarea de instalaţii portuare de preluare, precum şi noile tehnici de tratare la bord. 
   (8) Garda Naţională de Mediu controlează implementarea planurilor prevăzute la alin. (1) şi propune autorităţii publice competente pentru protecţia mediului suspendarea sau anularea autorizaţiei de mediu emise administraţiei portuare. 
   (9) Dacă pe parcursul perioadei de cinci ani prevăzute la alin. (6) nu s-au produs schimbări semnificative în baza documentelor relevante emise de către instituţiile de inspecţie şi control, APM reaprobă planurile existente. 
   (10) ANR, în cooperare cu APM, poate excepta porturile mici necomerciale, caracterizate printr-un trafic rar sau redus, reprezentat exclusiv de ambarcaţiuni de agrement, de la prevederile alin. (1)-(4), dacă instalaţiile portuare de preluare sunt integrate în sistemul local de gestionare a deşeurilor administrat de către autoritatea cu competenţe în domeniu, care se asigură că informaţiile privind sistemul de gestionare a deşeurilor sunt puse la dispoziţia utilizatorilor porturilor respective. 
   (11) ANR notifică numele şi localizarea porturilor româneşti exceptate în condiţiile alin. (10) pe cale electronică în cadrul acelei părţi din sistemul de informare, monitorizare şi asigurare a aplicării prezentei ordonanţe prevăzut la art. 13. 

ARTICOLUL 6
Notificarea prealabilă a deşeurilor  
(1) Operatorul, agentul sau comandantul unei nave căreia i se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2010 pentru stabilirea Sistemului de informare şi monitorizare a traficului navelor maritime care intră/ies în/din apele naţionale navigabile ale României, cu modificările şi completările ulterioare, care are ca destinaţie un port românesc, trebuie să completeze formularul denumit "Notificarea prealabilă pentru predarea deşeurilor în instalaţiile portuare de preluare", prevăzut în anexa nr. 2, cu date exacte şi reale şi să îl transmită ANR şi administraţiei portului: 
   a) cu cel puţin 24 de ore înainte de sosire, dacă se cunoaşte portul de escală; 
   b) imediat ce se cunoaşte portul de escală, dacă această informaţie este disponibilă cu mai puţin de 24 de ore înainte de sosire; sau 
   c) cel târziu în momentul în care nava părăseşte portul anterior, dacă durata voiajului este mai mică de 24 de ore. 
   (2) Comandantul navei trebuie să înregistreze în registrul de evidenţă a deşeurilor şi în registrul de evidenţă a hidrocarburilor toate datele, în conformitate cu realitatea, privind tipurile şi cantităţile de deşeuri şi/sau reziduurile mărfii aflate la bord, înaintea sosirii navei în port. 
   (3) Informaţiile cuprinse în formularul prevăzut în anexa nr. 2 sunt raportate pe cale electronică de către operatorul, agentul sau comandantul navei în cadrul acelei părţi din sistemul de informare, monitorizare şi asigurare a aplicării prezentei ordonanţe prevăzut la art. 13, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 162/2013 privind formalităţile de raportare aplicabile navelor la sosirea în şi/sau la plecarea din porturile româneşti, cu completările ulterioare. 
   (4) Formularul prevăzut în anexa nr. 2 este disponibil la bord, inclusiv în format electronic, cel puţin până în următorul port de escală şi se pune la dispoziţia ANR şi administraţiei portului respectiv, la solicitarea acestora. 
   (5) ANR verifică dacă formularul prevăzut în anexa nr. 2 a fost completat fidel şi cu exactitate şi dacă informaţiile prevăzute în acesta au fost notificate corespunzător şi fără întârziere administraţiei portului. 

ARTICOLUL 7
Predarea deşeurilor provenite de la nave  
(1) Comandantul unei nave care face escală într-un port românesc, înainte de a părăsi portul respectiv, trebuie să predea toate deşeurile transportate la bordul navei într-o instalaţie portuară de preluare, în conformitate cu normele relevante privind deversarea, prevăzute în Convenţia MARPOL 73/78. 
   (2) La predare, operatorul instalaţiei portuare de preluare sau administraţia portuară la care au fost predate deşeurile completează fidel şi cu exactitate formularul "Confirmarea predării deşeurilor", prevăzut în anexa nr. 3, şi furnizează comandantului navei, fără întârzieri nejustificate, confirmarea predării deşeurilor. 
   (3) Cerinţele prevăzute la alin. (1) nu se aplică porturilor mici dotate cu instalaţii fără personal sau porturilor care sunt situate în zone îndepărtate, cu condiţia ca ANR să fi notificat numele şi localizarea respectivelor porturi româneşti pe cale electronică în cadrul acelei părţi din sistemul de informare, monitorizare şi asigurare a aplicării prezentei ordonanţe prevăzut la art. 13. 
   (4) Operatorul, agentul sau comandantul unei nave căreia i se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2010, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de plecare sau imediat după primirea "Confirmării predării deşeurilor", raportează pe cale electronică informaţiile din acest formular în cadrul acelei părţi din sistemul de informare, monitorizare şi asigurare a aplicării prezentei ordonanţe prevăzut la art. 13. 
   (5) Formularul "Confirmarea predării deşeurilor" se va păstra la bord cel puţin doi ani, fiind însoţit, după caz, de registrul de combustibil, registrul de încărcătură, jurnalul de înregistrare a deşeurilor sau planul de gestionare a deşeurilor, şi se pune la dispoziţia autorităţilor statelor membre la solicitarea acestora. 
   (6) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), o navă poate fi autorizată de către ANR să îşi continue voiajul spre următorul port de escală fără a preda deşeurile, în cazul în care: 
   a) informaţiile furnizate în conformitate cu anexele nr. 2 şi 3 arată că nava dispune de capacitate suficientă de stocare pentru toate deşeurile care s-au acumulat şi se vor acumula în cursul voiajului preconizat al navei până la portul de escală următor, colectate separat; 
   b) informaţiile furnizate la bordul navelor care nu intră în domeniul de aplicare al Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2010, cu modificările şi completările ulterioare, arată că există capacitate suficientă de stocare pentru toate deşeurile care s-au acumulat şi se vor acumula pe parcursul voiajului preconizat al navei până la portul de escală următor, colectate separat; sau 
   c) nava face o escală de mai puţin de 24 de ore în zona de ancoraj sau în cazul unor condiţii meteorologice nefavorabile. 
   (7) ANR solicită comandantului navei să predea, înainte de plecare, întreaga cantitate de deşeuri într-o instalaţie portuară de preluare, dacă: 
   a) nu se poate stabili pe baza informaţiilor disponibile, inclusiv a informaţiilor disponibile în format electronic în cadrul acelei părţi din sistemul de informare, monitorizare şi asigurare a aplicării prezentei ordonanţe prevăzut la art. 13 sau în GISIS, dacă în următorul port de escală sunt disponibile instalaţii portuare de preluare adecvate; sau 
   b) următorul port de escală nu este cunoscut. 
   (8) Prevederile alin. (6) sunt aplicabile fără a aduce atingere dispoziţiilor mai restrictive impuse navelor privind predarea deşeurilor, adoptate potrivit dreptului internaţional. 

ARTICOLUL 8
Sistemele de recuperare a costurilor  
(1) Administraţiile portuare trebuie să se asigure că toate costurile de exploatare a instalaţiilor portuare de preluare pentru preluarea şi tratarea deşeurilor provenite de la nave, altele decât reziduurile mărfii, sunt acoperite prin perceperea unui tarif de la nave. Aceste costuri cuprind elementele enumerate în anexa nr. 4. 
   (2) Sistemul de recuperare a costurilor prevăzut la alin. (1) trebuie să încurajeze navele să predea deşeurile generate şi/sau reziduurile mărfii la instalaţiile portuare de preluare şi să nu le deverseze în mare. În acest sens, în conceperea şi funcţionarea sistemelor de recuperare a costurilor, administraţiile portuare aplică următoarele criterii: 
   a) navele plătesc un tarif indirect, indiferent dacă predau sau nu deşeuri într-o instalaţie portuară de preluare; 
   b) tariful indirect acoperă: 
   (i) costurile administrative indirecte; 
   (ii) o parte semnificativă din costurile operaţionale directe, astfel cum este stabilit în anexa nr. 4, care reprezintă cel puţin 30% din costurile directe totale pentru predarea efectivă a deşeurilor în cursul anului precedent, cu posibilitatea de a lua în considerare şi costurile legate de volumul de trafic estimat pentru anul următor; 
   c) pentru a oferi un stimulent maxim pentru predarea deşeurilor din anexa V la MARPOL 73/78, altele decât reziduurile mărfii, administraţia portuară nu percepe niciun tarif direct pentru aceste deşeuri, pentru a se asigura un drept de predare fără tarife suplimentare bazate pe volumul de deşeuri predate, cu excepţia cazului în care volumul de deşeuri predate depăşeşte capacitatea maximă de stocare prevăzută în formularul din anexa nr. 2; deşeurile pescuite în mod pasiv intră sub incidenţa acestui regim, inclusiv a dreptului de predare; 
   d) pentru a se evita ca utilizatorii portuari să suporte integral costurile de colectare şi de tratare a deşeurilor pescuite în mod pasiv, administraţia portuară va participa la programele existente de predare a deşeurilor pescuite în mod pasiv care asigură o alternativă de finanţare a costurilor de colectare şi de gestionare, pe uscat, a uneltelor de pescuit devenite deşeuri sau a deşeurilor pescuite în mod pasiv, inclusiv la programele de pescuire a deşeurilor finanţate de Uniunea Europeană; 
   e) pentru a încuraja predarea reziduurilor care provin de la spălarea tancurilor şi care conţin substanţe plutitoare persistente cu viscozitate ridicată, administraţia portuară poate acorda reduceri tarifare adecvate pentru predarea acestora; 
   f) tariful indirect nu include deşeurile provenite de la sistemele de epurare a gazelor de eşapament, ale căror costuri sunt acoperite pe baza tipurilor şi cantităţilor de deşeuri predate. 
   (3) Partea din costuri care nu este acoperită prin tarifarea indirectă, dacă există, este acoperită pe baza tipurilor şi cantităţilor de deşeuri efectiv predate de navă. 
   (4) Tarifele pot fi diferenţiate pe baza următoarelor criterii: 
   a) categoria, tipul şi mărimea navei; 
   b) furnizarea de servicii pentru nave în afara programului normal de lucru în port; sau 
   c) caracterul periculos al deşeurilor. 
   (5) Tarifele sunt reduse pe baza următoarelor criterii: 
   a) tipul de activitate comercială desfăşurată de navă, în special atunci când o navă desfăşoară transporturi maritime comerciale pe distanţe scurte; 
   b) proiectarea, echiparea şi exploatarea navei demonstrează că nava produce cantităţi reduse de deşeuri şi îşi gestionează deşeurile în mod durabil şi raţional din punct de vedere ecologic. 
   (6) Fiecare administraţie portuară pune la dispoziţia utilizatorilor portuari, în limba română şi în limba engleză, valoarea tarifelor percepute şi modul de calcul al acestora, din planul de preluare şi gestionare a deşeurilor, pentru a asigura utilizatorii portuari că tarifele sunt echitabile, transparente, uşor identificabile şi nediscriminatorii, precum şi că acestea reflectă costurile instalaţiilor şi ale serviciilor furnizate şi, acolo unde este cazul, utilizate. 
   (7) APM asigură colectarea datelor de monitorizare privind volumul şi cantitatea de deşeuri pescuite în mod pasiv şi le raportează Comisiei Europene. 

ARTICOLUL 9
Exceptări  
(1) ANR poate excepta o navă care face escală în porturile româneşti de la obligaţiile prevăzute la art. 6, art. 7 alin. (1) şi la art. 8, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: 
   a) nava efectuează curse în cadrul unui trafic programat, cu escale frecvente şi regulate; 
   b) există un acord în vederea asigurării predării deşeurilor şi a plăţii tarifelor într-un port de-a lungul rutei navei care: 
   (i) este dovedit printr-un contract semnat cu un port sau cu un contractant de deşeuri şi prin confirmări de predare a deşeurilor; 
   (ii) a fost notificat tuturor porturilor de pe ruta navei; şi 
   (iii) a fost acceptat de portul în care au loc predarea şi plata, care poate fi un port al Uniunii Europene sau un alt port românesc în care, astfel cum este stabilit pe baza informaţiilor raportate pe cale electronică în cadrul acelei părţi din sistemul de informare, monitorizare şi asigurare a aplicării prezentei ordonanţe prevăzut la art. 13 şi în GISIS, sunt disponibile instalaţii adecvate; 
   c) exceptarea nu are un impact negativ asupra siguranţei maritime, a sănătăţii, a condiţiilor de viaţă sau de muncă la bordul navelor şi nici asupra mediului marin. 
   (2) În cazul în care se acordă exceptarea, ANR emite un certificat de exceptare, pe baza formatului prevăzut în anexa nr. 5, care confirmă că nava îndeplineşte condiţiile şi cerinţele necesare pentru aplicarea exceptării şi precizează durata acesteia. 
   (3) ANR raportează informaţiile din certificatul de exceptare, pe cale electronică, în cadrul acelei părţi din sistemul de informare, monitorizare şi asigurare a aplicării prezentei ordonanţe prevăzut la art. 13. 
   (4) ANR monitorizează navele care deţin un certificat de exceptare emis potrivit prevederilor alin. (2). 
   (5) ANR informează administraţia portuară dacă o navă deţine certificat de exceptare, în vederea stabilirii de către aceasta a sistemului de tarifare prevăzut la art. 8 alin. (1). 
   (6) O navă nu se poate deplasa către portul de escală următor dacă nu există capacitate suficientă de stocare pentru toate deşeurile care s-au acumulat şi se vor acumula în cursul voiajului preconizat al navei până la portul de escală următor, colectate separat, chiar dacă a fost exceptată potrivit prevederilor alin. (1). 

ARTICOLUL 10
Inspecţii  
(1) ANR trebuie să creeze un sistem care să facă posibilă inspectarea oricărei nave, inclusiv prin inspecţii aleatorii, pentru a verifica dacă se conformează prevederilor art. 6-8. 
   (2) La selectarea navelor pentru inspecţie, altele decât cele de pescuit şi ambarcaţiunile de agrement autorizate să transporte până la 12 pasageri, ANR va acorda o atenţie specială: 
   a) navelor care nu respectă cerinţele de notificare prevăzute la art. 6; 
   b) navelor la care în urma examinării informaţiei furnizate de comandant în conformitate cu art. 6 sunt descoperite indicii că nu se conformează prevederilor prezentei ordonanţe. 
   (3) Inspecţiile prevăzute la alin. (1) pot fi efectuate şi în cadrul activităţii de control al statului portului, când este cazul, cu condiţia aplicării obligaţiei stabilite de a realiza inspecţii în procent de minimum 25%. 
   (4) ANR nu permite plecarea navei dacă în urma inspecţiilor efectuate constată că nava nu a predat în totalitate deşeurile la instalaţiile portuare de preluare, în conformitate cu prevederile art. 6-8. 
   (5) În cazul în care o navă a părăsit un port românesc fără a se conforma prevederilor art. 6-8, ANR trebuie să informeze autoritatea competentă din următorul port de escală. 
   (6) În situaţia în care ANR este informată că o navă care intră într-un port românesc a părăsit ultimul port de escală fără să se conformeze prevederilor art. 6-8, nu va permite plecarea navei până când nu va evalua în detaliu exactitatea informaţiilor primite. 

ARTICOLUL 11
Obligaţii de inspecţie  
(1) ANR efectuează inspecţii ale navelor care fac escală în porturile româneşti într-o proporţie de cel puţin 15 % din numărul total al navelor distincte care fac escală anual în aceste porturi. Numărul total al navelor distincte care fac escală anual în porturile româneşti se calculează ca fiind numărul mediu al navelor distincte din cei trei ani precedenţi, astfel cum s-a raportat în cadrul acelei părţi din sistemul de informare, monitorizare şi asigurare a aplicării prezentei ordonanţe prevăzut la art. 13. 
   (2) ANR duce la îndeplinire prevederile alin. (1), selectând navele pe baza mecanismului de urmărire bazat pe riscuri al Uniunii Europene. 
   (3) ANR stabileşte procedurile privind inspecţia navelor în privinţa cărora nu sunt aplicabile dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2010, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât să asigure, în măsura în care este posibil, respectarea prevederilor prezentei ordonanţe. La stabilirea procedurilor respective, ANR poate lua în considerare mecanismul de urmărire bazat pe riscuri al Uniunii Europene prevăzut la alin. (2).  
   (4) În cazul în care ANR consideră că rezultatele inspecţiei sunt neconforme, aceasta se asigură, fără a se aduce atingere aplicării sancţiunilor prevăzute la art. 16, că nava nu părăseşte portul înainte de a fi predat deşeurile într-o instalaţie portuară de preluare în conformitate cu art. 7. 
   (5) Administraţiile portuare trebuie să notifice comandanţilor navelor, prin agenţii acestora, operatorilor instalaţiilor portuare de preluare şi tuturor celor interesaţi despre cerinţele prezentei ordonanţe. 
   (6) ANR şi administraţiile portuare trebuie să coopereze cu toţi operatorii economici implicaţi pentru a duce la îndeplinire prevederile prezentei ordonanţe. 
   (7) Administraţiile portuare trebuie: 
   a) să verifice informaţiile notificate de către operatorul, agentul sau comandantul unei nave, în conformitate cu prevederile art. 6; 
   b) să se asigure că formalităţile legate de utilizarea instalaţiilor portuare de preluare sunt simple şi rapide, pentru a stimula comandanţii navelor să utilizeze aceste instalaţii şi pentru a evita producerea unor întârzieri inutile navelor. 

ARTICOLUL 12
Sistemul de informare, monitorizare şi asigurare a aplicării  
Punerea în aplicare şi asigurarea respectării prezentei ordonanţe sunt facilitate prin raportarea electronică şi schimbul de informaţii între statele membre în conformitate cu art. 13 şi 14. 

ARTICOLUL 13
Raportare şi schimb de informaţii  
(1) Raportarea şi schimbul de informaţii se bazează pe sistemul Uniunii Europene de schimb de informaţii maritime SafeSeaNet prevăzut la art. 29 alin. (3) - (6) şi în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2010, cu modificările şi completările ulterioare. 
   (2) ANR se asigură că sunt raportate pe cale electronică şi într-un interval de timp rezonabil, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 162/2013, cu completările ulterioare, următoarele informaţii: 
   a) informaţiile privind ora efectivă de sosire şi de plecare a oricărei nave care intră în domeniul de aplicare al Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2010, cu modificările şi completările ulterioare, care face escală într-un port românesc, împreună cu un element de identificare a portului în cauză; 
   b) informaţiile din notificarea prealabilă a deşeurilor, astfel cum se prevede în anexa nr. 2; 
   c) informaţiile din confirmarea predării deşeurilor, astfel cum se prevede în anexa nr. 3; 
   d) informaţiile din certificatul de exceptare, astfel cum se prevede în anexa nr. 5. 
   (3) ANR se asigură că planurile de preluare şi gestionare a deşeurilor provenite de la nave, prevăzute în anexa nr. 1, sunt puse la dispoziţia SafeSeaNet pe cale electronică. 

ARTICOLUL 14
Înregistrarea inspecţiilor  
(1) ANR utilizează baza de date privind inspecţiile, prevăzută la art. 24 din Hotărârea Guvernului nr. 811/2010 privind controlul statului portului, cu modificările şi completările ulterioare, la care sunt conectate toate statele membre ale Uniunii Europene şi care conţine toate informaţiile necesare pentru punerea în aplicare a sistemului de inspecţii prevăzut în prezenta ordonanţă. 
   (2) ANR trebuie să se asigure că informaţiile privind inspecţiile efectuate în temeiul prezentei ordonanţe, inclusiv informaţiile privind cazurile de nerespectare şi ordinele de interzicere a plecării emise, sunt transferate fără întârziere în baza de date privind inspecţiile de îndată ce: 
   a) raportul de inspecţie a fost finalizat; 
   b) ordinul de interzicere a plecării a fost anulat; sau 
   c) a fost acordată o exceptare. 
   (3) Informaţiile transferate în baza de date privind inspecţiile trebuie să fie validate de către ANR în termen de 72 de ore, în vederea publicării. 
   (4) ANR are acces la informaţiile înregistrate în baza de date privind inspecţiile. 

ARTICOLUL 15
Formarea personalului  
Administraţiile portuare şi autorităţile responsabile pentru instalaţiile portuare de preluare se asigură că întregul personal beneficiază de formarea necesară pentru a dobândi cunoştinţele esenţiale pentru activitatea sa de gestionare a deşeurilor, cu o atenţie deosebită pentru aspectele legate de sănătate şi securitate în contextul manipulării materialelor periculoase, şi că cerinţele de formare sunt actualizate periodic, pentru a răspunde provocărilor legate de inovarea tehnologică. 

ARTICOLUL 16
Sancţiuni  
(1) Următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni, constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează: 
   a) cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei aplicată administraţiei portuare pentru lipsa planului de preluare şi gestionare a deşeurilor generate de nave şi/sau a reziduurilor mărfii, elaborat sau actualizat potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1); 
   b) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei aplicată administraţiei portuare pentru lipsa vizei de aprobare, respectiv reaprobare a planurilor de preluare şi gestionare a deşeurilor generate de nave şi/sau a reziduurilor mărfii, potrivit art. 5 alin. (6), precum şi pentru neimplementarea planului, potrivit art. 5 alin. (8); 
   c) cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru netransmiterea de către operatorul, agentul sau comandantul navei, a informaţiilor cuprinse în formularul prevăzut în anexa nr. 2 ori transmiterea unor date eronate, precum şi raportarea electronică incompletă sau incorectă a acestora, potrivit art. 6 alin. (1) şi (3); 
   d) cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru lipsa sau completarea neconformă de către comandantul navei în registrul de evidenţă a deşeurilor şi în registrul de evidenţă a hidrocarburilor a tuturor datelor, în conformitate cu realitatea, privind tipurile şi cantităţile de deşeuri şi/sau reziduurile mărfii aflate la bord, înaintea sosirii navei în port, potrivit art. 6 alin. (2); 
   e) cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru nepredarea sau predarea parţială de către comandantul unei nave a deşeurilor transportate la bord într-o instalaţie portuară de preluare, potrivit art. 7 alin. (1); 
   f) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru lipsa sau completarea neconformă a formularului prevăzut în anexa nr. 3, de către operatorul instalaţiei portuare de preluare sau de către administraţia portuară la care au fost predate deşeurile, potrivit art. 7 alin. (2). 
   (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi f) se fac de către persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, iar pentru cele prevăzute la alin. (1) lit. c) -e) se fac de către persoane împuternicite din cadrul ANR. 
   (3) Pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. c) -e) sancţiunea contravenţională se aplică comandantului navei, ca reprezentant legal al proprietarului ori operatorului navei. 
   (4) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. 

ARTICOLUL 17
Schimbul de experienţă  
ANR şi APM asigură participarea experţilor la sesiunile de schimburi de experienţă organizate de Comisia Europeană între autorităţile naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene şi experţi, inclusiv cei din sectorul privat, societatea civilă şi organizaţii sindicale, cu privire la aplicarea prezentei ordonanţe în porturile româneşti. 

ARTICOLUL 18
Dispoziţii tranzitorii  
Raporturile juridice aferente activităţilor care fac obiectul Ordonanţei Guvernului nr. 20/2012 privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor generate de nave şi a reziduurilor mărfii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 210/2013, cu modificările ulterioare, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, rămân valabile până la data finalizării, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare la momentul declanşării acestora. 

ARTICOLUL 19
Dispoziţii finale  
(1) Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă. 
   (2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 20/2012 privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor generate de nave şi a reziduurilor mărfii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 30 august 2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 210/2013, cu modificările ulterioare. 

ARTICOLUL 20  
De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, trimiterea din cuprinsul lit. A pct. 4 din anexa la Legea nr. 162/2013 privind formalităţile de raportare aplicabile navelor la sosirea în şi/sau la plecarea din porturile româneşti, cu completările ulterioare, va fi considerată a fi făcută la art. 6, 7 şi 9 din prezenta ordonanţă. 

ARTICOLUL 21  
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii comunică Comisiei Europene textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta ordonanţă. 

* 

    Prezenta ordonanţă transpune Directiva (UE) 2019/883 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind instalaţiile portuare de preluare pentru predarea deşeurilor provenite de la nave, de modificare a Directivei 2010/65/UE şi de abrogare a Directivei 2000/59/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 151 din 7 iunie 2019. 

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Sorin Mihai Grindeanu
p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
Corvin Nedelcu,
secretar general
p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Sorin Moise,
secretar de stat
Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Lucian Aurescu
Ministrul finanţelor,
Adrian Câciu

    Bucureşti, 31 ianuarie 2022. 
    Nr. 9. 

ANEXA Nr. 1  

CERINŢE
privind planurile de preluare şi gestionare a deşeurilor
 

    Planurile de preluare şi gestionare a deşeurilor acoperă toate tipurile de deşeuri provenite de la navele care fac în mod obişnuit escală în port şi sunt elaborate în funcţie de mărimea portului şi de categoriile de nave care fac escală. 
    Planurile de preluare şi gestionare a deşeurilor cuprind următoarele elemente: 
   a) o evaluare a necesităţii unor instalaţii portuare de preluare, ţinând cont de nevoile navelor care fac în mod obişnuit escală în port; 
   b) o descriere a tipului şi a capacităţii instalaţiilor portuare de preluare; 
   c) o descriere a procedurilor de preluare şi colectare a deşeurilor provenite de la nave; 
   d) o descriere a sistemului de recuperare a costurilor; 
   e) o descriere a procedurii de semnalare a deficienţelor suspectate la instalaţiile portuare de preluare; 
   f) o descriere a procedurii de consultare permanentă cu utilizatorii portuari, contractanţii din sectorul deşeurilor, operatorii terminalelor şi alte părţi interesate; şi 
   g) o prezentare generală a tipurilor şi cantităţilor de deşeuri primite de la nave şi gestionate în cadrul instalaţiilor. 
    Planurile de preluare şi gestionare a deşeurilor pot să includă: 
   a) un rezumat al dreptului intern relevant, precum şi procedura şi formalităţile pentru predarea deşeurilor în instalaţiile portuare de preluare; 
   b) o identificare a unui punct de contact în port; 
   c) o descriere a echipamentelor şi procedeelor de tratare prealabilă pentru fluxuri specifice de deşeuri în port, dacă este cazul; 
   d) o descriere a metodelor folosite pentru a înregistra utilizarea efectivă a instalaţiilor portuare de preluare; 
   e) o descriere a metodelor folosite pentru a înregistra cantităţile de deşeuri predate de nave; 
   f) o descriere a metodelor de gestionare a diferitelor fluxuri de deşeuri în port. 
    Procedurile de preluare, colectare, stocare, tratare şi eliminare ar trebui să se conformeze întru totul unui program de gestionare a mediului, care să reducă în mod progresiv impactul acestor activităţi asupra mediului. Se presupune că această conformitate este realizată dacă procedurile respectă Regulamentul (CE) nr. 1.221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediu şi audit (EMAS) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 761/2001 şi a Deciziilor 2001/681/CE şi 2006/193/CE ale Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 342 din 22 decembrie 2009. 

ANEXA Nr. 2  

FORMULARUL DE NOTIFICARE PREALABILĂ PENTRU PREDAREA DEŞEURILOR ÎN INSTALAŢIILE PORTUARE DE PRELUARE

THE ADVANCE NOTIFICATION FORM FOR WASTE DELIVERY TO PORT RECEPTION FACILITIES
 



 



 



 



 

ANEXA Nr. 3  

CONFIRMAREA PREDĂRII DEŞEURILOR

THE WASTE DELIVERY RECEIPT
 



 



 

ANEXA Nr. 4  

CATEGORII DE COSTURI ŞI VENITURI NETE LEGATE DE EXPLOATAREA ŞI ADMINISTRAREA INSTALAŢIILOR PORTUARE DE PRELUARE 



 

ANEXA Nr. 5  

CERTIFICAT DE EXCEPTARE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 9 ÎN CEEA CE PRIVEŞTE CERINŢELE PREVĂZUTE LA ARTICOLUL 6, ARTICOLUL 7 ALINEATUL (1) ŞI ARTICOLUL 8 DIN DIRECTIVA (UE) 2019/883
ÎN PORTUL (PORTURILE) . . . . . . . . . . DIN ROMÂNIA

EXEMPTION CERTIFICATE PURSUANT TO ARTICLE 9 IN RELATION TO THE REQUIREMENTS UNDER ARTICLE 6, ARTICLE 7(1) AND ARTICLE 8 OF DIRECTIVE (EU) 2019/883
AT THE PORT[S] OF [INSERT PORT] . . . . . . . . . . IN ROMANIA
 



 

ANEXA Nr. 6  

FORMULAR PENTRU RAPORTAREA DEFICIENŢELOR INSTALAŢIEI PORTUARE DE PRELUARE

FORM FOR REPORTING ALLEGED INADEQUACIES OF PORT RECEPTION FACILITIES