Guvernul României

 
Hotărâre nr. 424/2015

din 10/06/2015
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 447 din 23/06/2015

Hotărârea nr. 424/2015 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 494/2006 privind echipamentul maritim


 

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

   Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 494/2006 privind echipamentul maritim, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 şi 414 bis din 12 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
   1. Menţiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene va avea următorul cuprins:
    "Prezenta hotărâre transpune Directiva 96/98/CE a Consiliului din 20 decembrie 1996 privind echipamentele maritime, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE), seria L, nr. 46 din 17 februarie 1997, modificată de Directiva 98/85/CE a Comisiei din 11 noiembrie 1998, publicată în JOCE, seria L, nr. 315 din 25 noiembrie 1998, de Directiva 2001/53/CE a Comisiei din 10 iulie 2001, publicată în JOCE, seria L, nr. 204 din 28 iulie 2001, de Directiva 2002/75/CE a Comisiei din 2 septembrie 2002, publicată în JOCE, seria L, nr. 254 din 23 septembrie 2002, de art. 5 din Directiva 2002/84/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 noiembrie 2002 de modificare a directivelor privind siguranţa maritimă şi prevenirea poluării de către nave, publicată în JOCE, seria L, nr. 324 din 29 noiembrie 2002, de Directiva 2008/67/CE a Comisiei din 30 iunie 2008, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 171 din 1 iulie 2008, de Directiva 2009/26/CE a Comisiei din 6 aprilie 2009, publicată în JOUE, seria L, nr. 113 din 6 mai 2009, de Directiva 2010/68/UE a Comisiei din 22 octombrie 2010, publicată în JOUE, seria L, nr. 305 din 20 noiembrie 2010, de Directiva 2011/75/UE a Comisiei din 2 septembrie 2011, publicată în JOUE, seria L, nr. 239 din 15 septembrie 2011, de Directiva 2012/32/UE a Comisiei din 25 octombrie 2012, publicată în JOUE, seria L, nr. 312 din 10 noiembrie 2012, de Directiva 2013/52/UE a Comisiei din 30 octombrie 2013, publicată în JOUE, seria L, nr. 304 din 14 noiembrie 2013, şi de Directiva 2014/93/UE a Comisiei din 18 iulie 2014, publicată în JOUE, seria L, nr. 220 din 25 iulie 2014."
   2. Anexele A, A.1 şi A.2 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.
   Art. II. - Echipamentele prevăzute în coloana 1 din anexa A.1 la Hotărârea Guvernului nr. 494/2006 privind echipamentul maritim, cu modificările şi completările ulterioare, ca fiind transferate din anexa A.2, care au fost fabricate înainte de data de 14 august 2015, în conformitate cu procedurile de aprobare de tip deja în vigoare înainte de acea dată pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, pot fi în continuare introduse pe piaţă şi montate la bordul unei nave care arborează pavilionul român, până la data de 14 august 2017.
   Art. III. - Prevederile prezentei hotărâri se aplică de la data de 14 august 2015.
   Art. IV. - Ministerul Transporturilor comunică Comisiei Europene textul prezentei hotărâri, precum şi textele principalelor dispoziţii de drept intern adoptate în domeniul reglementat de Directiva 2014/93/UE a Comisiei din 18 iulie 2014 de modificare a Directivei 96/98/CE a Consiliului privind echipamentele maritime, după publicarea prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.
   
*
    Prezenta hotărâre transpune Directiva 2014/93/UE a Comisiei din 18 iulie 2014 de modificare a Directivei 96/98/CE a Consiliului privind echipamentele maritime, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 220 din 25 iulie 2014.
   
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:
Ministrul transporturilor,
Ioan Rus
Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Lucian Aurescu
Ministrul economiei, comerţului şi turismului,
Mihai Tudose
    Bucureşti, 10 iunie 2015.
    Nr. 424.

   
ANEXA Nr. 1
  (Anexa A la Hotărârea Guvernului nr. 494/2006)

   
Lista abrevierilor utilizate

    A.1, Amendament 1 cu privire la alte documente standard decât cele ale IMO
    A.2, Amendament 2 cu privire la alte documente standard decât cele ale IMO
    AC, Rectificare cu privire la alte documente standard decât cele ale IMO
    CAT, categorie pentru echipament radar, astfel cum este definită la secţiunea 1.3 din standardul CEI 62388 (2007)
    CEI, Comisia Electrotehnică Internaţională
    Circ., circulară
    COLREG, Regulamentul internaţional pentru prevenirea abordajelor pe mare
    COMSAR, Subcomitetul IMO pentru radiocomunicaţii şi operaţiuni de căutare şi salvare
    EN, standard european
    ETSI, Institutul European de Standardizare în Domeniul Telecomunicaţiilor
    FSS, Codul internaţional pentru instalaţiile de protecţie contra incendiului
    FTP, Codul internaţional pentru aplicarea metodelor de încercare la foc
    HSC, Codul internaţional pentru siguranţa navelor de mare viteză
    IBC, Codul internaţional pentru construcţia şi echipamentul navelor pentru transportul în vrac al produselor chimice periculoase
    IGC, Codul internaţional pentru construcţia şi echipamentul navelor pentru transportul în vrac al gazelor lichefiate
    IMO, Organizaţia Maritimă Internaţională
    ISO, Organizaţia Internaţională de Standardizare
    LSA, Codul internaţional al mijloacelor de salvare
    MARPOL, Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave
    MEPC, Comitetul pentru protecţia mediului marin
    MSC, Comitetul pentru siguranţa maritimă
    NOx, oxizi de azot
    OACI, Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale
    Reg., regulă
    Rez., rezoluţie
    Sisteme O2 /HC, sisteme oxigen - hidrocarburi
    SOLAS, Convenţia internaţională pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare
    SOx, oxizi de sulf
    UIT, Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii

   
ANEXA Nr. 2
  (Anexa A.1 la Hotărârea Guvernului nr. 494/2006)

   
ECHIPAMENTE
pentru care există standarde de încercări detaliate în instrumentele internaţionale

   Note generale: a) Regulile SOLAS se referă la versiunea consolidată din 2009 a SOLAS.
   b) În cazul anumitor denumiri ale echipamentelor, coloana 5 arată unele variante posibile ale produselor în cadrul aceleiaşi denumiri. Variantele produselor sunt menţionate în mod independent şi sunt separate între ele printr-o linie punctată. În scopul certificării trebuie aleasă doar varianta relevantă, după caz, (exemplu: A.1/3.3).
   Note privind anexa A.1 în ansamblu: a) Generalităţi: în afara standardelor de încercări menţionate explicit, o serie de dispoziţii a căror respectare trebuie verificată pe parcursul examinării de tip - incluse în aprobarea de tip, astfel cum se prevede în modulele de evaluare a conformităţii din anexa B, figurează în cerinţele aplicabile din cadrul convenţiilor internaţionale, rezoluţiilor şi circularelor corespunzătoare ale IMO.
   b) Coloana 1: se poate aplica art. II din Hotărârea Guvernului nr. 1.094/2013 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 494/2006 privind echipamentul maritim, prin care se transpune Directiva 2012/32/UE a Comisiei din 25 octombrie 2012 de modificare a Directivei 96/98/CE a Consiliului privind echipamentele maritime (a 8-a modificare a anexei A la MED), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 312 din 10 noiembrie 2012.
   c) Coloana 1: se poate aplica art. II din Hotărârea Guvernului nr. 765/2014 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 494/2006 privind echipamentul maritim, prin care se transpune Directiva 2013/52/UE a Comisiei din 30 octombrie 2013 de modificare a Directivei 96/98/CE a Consiliului privind echipamentele maritime (a 9-a modificare a anexei A la MED), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 304 din 14 noiembrie 2013.
   d) Coloana 5: în cazul în care se face trimitere la rezoluţii ale IMO, sunt aplicabile doar standardele de încercare incluse în secţiunile corespunzătoare ale anexelor la rezoluţii; sunt excluse dispoziţiile din cadrul rezoluţiilor propriu-zise.
   e) Coloana 5: convenţiile internaţionale şi standardele de încercare se aplică în versiunea actualizată. În scopul identificării corecte a standardelor aplicabile, rapoartele de încercare, certificatele şi declaraţiile de conformitate trebuie să menţioneze standardul de încercare specific aplicat şi versiunea acestuia.
   f) Coloana 5: în cazul în care două seturi de denumiri de standarde sunt separate prin "sau", fiecare set îndeplineşte toate cerinţele de încercare în conformitate cu standardele de performanţă ale IMO. Astfel, încercarea pe baza unuia dintre aceste seturi este suficientă pentru a demonstra conformitatea cu cerinţele instrumentelor internaţionale corespunzătoare. Pe de altă parte, în cazul în care sunt utilizate alte elemente de separare (virgula), se aplică toate standardele enumerate.
   g) Cerinţele stabilite în prezenta anexă nu aduc atingere cerinţelor privind transportul din cadrul convenţiilor internaţionale.
   1. Mijloace de salvare
    Coloana 4: se aplică MSC/Circ. 980 a IMO, în afara cazurilor când este înlocuită de instrumentele specifice menţionate în coloana 4.
   
Nr. Denumirea echipamentului Regula din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, prin care se cere "aprobarea de tip" Regulile din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, precum şi rezoluţiile şi circularele corespunzătoare ale IMO, după caz Standarde de încercări Module de evaluare a conformităţii
1 2 3 4 5 6
A.1/1.1 Colaci de salvare - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/7;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, II a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.2 Lumini de indicare a poziţiei pentru mijloacele de salvare:
a) pentru bărci de salvare şi bărci de urgenţă;
b) pentru colaci de salvare;
c) pentru veste de salvare.
- Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/7;
- Reg. III/22;
- Reg. III/26;
- Reg. III/32;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) II, IV a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.3 Semnale fumigene cu declanşare automată pentru colaci de salvare - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/7;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, II a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.4 Veste de salvare - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/7;
- Reg. III/22;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, II a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 922;
- IMO MSC.1/Circ. 1304.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.5 Costume de imersiune şi costume de protecţie concepute pentru a fi purtate
cu o vestă de salvare:
a) costume de imersiune fără calităţi izolante proprii;
b) costume de imersiune cu calităţi izolante proprii;
c) costume de protecţie.
- Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/7;
- Reg. III/22;
- Reg. III/32;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, II a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO;
- IMO MSC/Circ.1046.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.6 Costume de imersiune şi costume de protecţie concepute pentru a fi purtate
fără vestă de salvare:
a) costume de imersiune fără calităţi izolante proprii;
b) costume de imersiune cu calităţi izolante proprii;
c) costume de protecţie.
- Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/7;
- Reg. III/22;
- Reg. III/32;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, II a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 1046.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.7 Mijloace de protecţie termică - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/22;
- Reg. III/32,
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, II a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 1046.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.8 Rachete paraşută luminoase (pirotehnice) - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/6,
- Reg. III/34; - Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, III a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.9 Facle de mână (pirotehnice) - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, III a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.10 Semnale fumigene plutitoare (pirotehnice) - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, III a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.11 Aparate de lansare a bandulei - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/18;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, VII a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.12 Plute de salvare gonflabile - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/13;
- Reg. III/21;
- Reg. III/26,
- Reg. III/31;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, IV a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 811.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.13 Plute de salvare rigide - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/21;
- Reg. III/26;
- Reg. III/31;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, IV a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 811.
- Rez. MSC.81(70) a IMO;
- IMO MSC/Circ. 1006.
B + D
B + E
B + F
A.1/1.14 Plute de salvare cu redresare automată - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/26;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC 48(66) (Cod LSA) I, IV a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 809;
- IMO MSC/Circ. 811.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.15 Plute de salvare închise, reversibile - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/26;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, IV a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 809;
- IMO MSC/Circ. 811.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.16 Dispozitive de degajare liberă a plutelor de salvare (dispozitive hidrostatice de declanşare) - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/13;
- Reg. III/26;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, IV a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 811.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.17 Bărci de salvare:
a) bărci de salvare lansate la apă cu ajutorul gruielor:
- parţial închise;
- complet închise;
b) bărci de salvare lansate la apă prin cădere liberă.
- Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/21;
- Reg. III/31;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, IV a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO;
- IMO MSC.1/Circ. 1423.
- Rez. MSC.81(70) a IMO;
- IMO MSC/Circ. 1006.
B + D
B + F
G
A.1/1.18 Bărci de urgenţă rigide - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/21;
- Reg. III/31;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, V a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO;
- IMO MSC/Circ. 1006.
B + D
B + F
G
A.1/1.19 Bărci de urgenţă gonflabile - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/21;
- Reg. III/31;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, V a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO;
- ISO 15372 (2000).
B + D
B + F
G
A.1/1.20 Bărci de urgenţă rapide:
a) gonflabile;
b) rigide;
c) gonflabile rigide.
- Reg. III/4 - Reg. III/26;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, V a IMO;
- IMO MSC/Circ. 1016;
- IMO MSC/Circ. 1094.
- Rez. MSC.81(70) a IMO;
- IMO MSC/Circ. 1006;
- ISO 15372 (2000).
B + D
B + F
G
A.1/1.21 Mijloace de lansare la
apă care folosesc
curenţi (gruie)
- Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/23;
- Reg. III/33;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, VI a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
G
A.1/1.22 Mijloace de lansare la apă prin degajare liberă pentru ambarcaţiunile de salvare Punctul a fost mutat la A.2/1.3.
A.1/1.23 Mijloace de lansare la
apă prin cădere liberă
a bărcilor de salvare
- Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/16;
- Reg. III/23;
- Reg. III/33;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, VI a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
G
A.1/1.24 Mijloace de lansare la
apă a plutelor de
salvare (gruie)
- Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/12;
- Reg. III/16;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, VI a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
G
A.1/1.25 Mijloace de lansare la apă a bărcilor de urgenţă rapide (gruie) - Reg. III/4 - Reg. III/26;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, VI a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
G
A.1/1.26 Mecanisme de declanşare:
a) a bărcilor de salvare şi a bărcilor de urgenţă (lansate prin folosirea unui curent sau a mai multor curenţi);
b) a plutelor de salvare (lansate prin folosirea unui curent sau a mai multor curenţi).
- Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/16;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, IV, VI a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO;
- IMO MSC.1/Circ. 1419
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.27 Instalaţii de evacuare la apă - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/15;
- Reg. III/26;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, VI a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + F
G
A.1/1.28 Mijloace de salvare - Reg. III/4 - Reg. III/26;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, VI a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO;
- IMO MSC/Circ. 810.
B + D
B + F
A.1/1.29 Scări de îmbarcare - Reg. III/4;
- Reg. III/11,
- Reg. X/3.
- Reg. III/11;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a IMO;
- IMO MSC.1/Circ. 1285.
- Rez. MSC.81(70) a IMO;
- ISO 5489 (2008).
B + D
B + F
A.1/1.30 Materiale retroreflectorizante - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- Rez. A.658(16) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.31 Aparat radiotelefonic de emisie-recepţie în VHF pentru ambarcaţiunile de salvare Punctul a fost mutat la A.1/5.17 şi A.1/5.18.
A.1/1.32 Transponder SAR în bandă de 9 GHz (SART) Punctul a fost mutat la A.1/4.18.
A.1/1.33 Reflector radar pentru
bărci de salvare şi
bărci de urgenţă (pasiv)
- Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/34;
- Rez. A.384(X) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, IV, V a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO;
- Rez. MSC.164(78) a IMO.
- EN ISO 8729 (1998);
- EN 60945 (2002), inclusiv CEI
60945
Rectificarea 1 (2008)
sau
- EN ISO 8729 (1998);
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945
Rectificarea 1 (2008)
sau
- ISO 8729-1 (2010);
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008)
sau
- ISO 8729-1 (2010);
- EN 60945 (2002), inclusiv CEI
60945
Rectificarea 1 (2008).
B + D
B + E
B + F
A.1/1.34 Compas pentru bărci de salvare şi bărci de urgenţă Punctul a fost mutat la A.1/4.23.
A.1/1.35 Echipament portabil de stingere a incendiului pentru bărci de salvare şi bărci de urgenţă Punctul a fost mutat la A.1/3.38.
A.1/1.36 Motoare de propulsie pentru bărci de salvare şi bărci de urgenţă - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) IV, V a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.37 Motoare exterioare de propulsie pentru bărci de urgenţă - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) V a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.38 Proiectoare pentru folosire la bărci de salvare şi bărci de urgenţă - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, IV, V a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/1.39 Plute de salvare reversibile deschise - Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO,
anexa 10;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO,
anexa 11.
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a
IMO, anexa 10;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a
IMO, anexa 11.
B + D
B + F
A.1/1.40 Instalaţie mecanică de ridicare a pilotului Punctul a fost mutat la A.1/4.48.
A.1/1.41 Vinciuri pentru
ambarcaţiuni de
salvare şi bărci de
urgenţă:
a) bărci de salvare
lansate la apă cu
ajutorul gruielor;
b) bărci de salvare
lansate la apă prin
cădere liberă;
c) plute de salvare;
d) bărci de urgenţă;
e) bărci de urgenţă
rapide.
- Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/16;
- Reg. III/17;
- Reg. III/23;
- Reg. III/24;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, VI a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO B + D
B + E
B + F
G
A.1/1.42 Scară pentru pilot Punctul a fost mutat la A.1/4.49.
A.1/1.43 Bărci de urgenţă
rigide/gonflate
- Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/21;
- Reg. III/31;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, V a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- Rez. MSC.81(70) a IMO;
- IMO MSC/Circ.
1006;
- ISO
15372(2000).
B + D
B + F
G
   2. Prevenirea poluării marine
   
Nr. Denumirea echipamentului Regula din MARPOL73/78, cu modificările ulterioare, prin care se cere "aprobarea de tip" Regulile din MARPOL73/78, cu modificările ulterioare, precum şi rezoluţiile şi circularele corespunzătoare ale IMO, după caz Standarde de încercări Module de evaluare a conformităţii
1 2 3 4 5 6
A.1/2.1 Echipament de filtrare a hidrocarburilor (pentru un conţinut de hidrocarburi al efluentului care nu depăşeşte 15 ppm) - anexa I, Reg. 14 - anexa I, Reg. 14;
- IMO MEPC.1/Circ. 643.
- Rez. MEPC.107(49) a IMO;
- IMO MEPC.1/Circ. 643.
B + D
B + E
B + F
A.1/2.2 Detectoare ale suprafeţei de separaţie hidrocarburi/apă - anexa I, Reg. 32 - anexa I, Reg. 32 - Rez. MEPC.5(XIII) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/2.3 Aparate de măsurare a conţinutului de hidrocarburi - anexa I, Reg. 14 - anexa I, Reg. 14;
- IMO MEPC.1/Circ. 643.
- Rez. MEPC.107(49) a IMO;
- IMO MEPC.1/Circ. 643.
B + D
B + E
B + F
A.1/2.4 Elemente de procesare destinate ataşării la echipamentul de separare apă/hidrocarburi existent (pentru un conţinut de hidrocarburi al efluentului care nu depăşeşte 15 ppm) Punct lăsat necompletat în mod intenţionat.
A.1/2.5 Instalaţie de supraveghere şi control al deversărilor de hidrocarburi pentru petroliere - anexa I, Reg. 31;
- IMO MEPC.1/
Circ. 761 Rev. 1
- anexa I, Reg. 31 - Rez. MEPC.108(49) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/2.6 Instalaţii de tratare a apelor uzate - anexa IV, Reg. 9 - anexa IV, Reg. 9 Până la
31 decembrie 2015:
- Rez. MEPC.159(55) a IMO.
De la 1 ianuarie 2016:
- Rez. MEPC.227(64) a IMO
B + D
B + E
B + F
A.1/2.7 Incineratoare de bord
pentru nave
- anexa VI,
Reg. 16
- anexa VI, Reg. 16;
- IMO MEPC.1/Circ. 793
- Rez. MEPC.76(40) a
IMO
B + D
B + E
B + F
G
A.1/2.8 Analizor NOx de tip
detector
chemiluminescent (CLD) sau detector
chemiluminescent
încălzit (HCLD) pentru
utilizare la măsurători
directe la bordul navei
- Rez. MEPC.176(58)
a IMO - (MARPOL,
anexa VI
revizuită,
Reg. 13)
- Rez. MEPC.176(58) a IMO (MARPOL, anexa VI revizuită,
Reg. 13);
- Rez. MEPC.177 (58) a IMO (Codul tehnic NOx 2008);
- Rez. MEPC.198(62) a IMO;
- IMO MEPC.1/Circ. 638.
- Rez. MEPC.177 (58) a IMO (Codul tehnic NOx
2008);
- CEI 60092-
504:2001 inclusiv
CEI 60092-504
Rectificarea
1:2011.
B + D
B + E
B + F
G
A.1/2.9 Echipament care utilizează alte metode tehnologice de reducere a emisiilor de SOx Punctul a fost mutat la A.2/2.4.
A.1/2.10
A se
vedea
nota b)
din
prezenta
anexă
A.1
Instalaţii de bord
pentru epurarea
gazelor arse
- Rez. MEPC.176(58)
a IMO (MARPOL,
anexa VI
revizuită,
Reg. 4);
- Rez. MEPC.184(59)
a IMO.
- Rez. MEPC.176(58) a IMO (MARPOL, anexa VI revizuită,
Reg. 4).
- Rez. MEPC.184(59) a
IMO
B + D
B + E
B + F
G
   3. Echipamente de protecţie împotriva incendiilor
   
Nr. Denumirea echipamentului Regula din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, prin care se cere "aprobarea de tip" Regulile din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, precum şi rezoluţiile şi circularele corespunzătoare ale IMO, după caz Standarde de încercări Module de evaluare a conformităţii
1 2 3 4 5 6
A.1/3.1 Învelişul nedemontabil al punţii - Reg. II-2/4;
- Reg. II-2/6;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/4;
- Reg. II-2/6;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO. B + D
B + E
B + F
A.1/3.2 Stingătoare portabile
de incendiu
- Reg. II-2/10;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 4 a
IMO
- Reg. II-2/4;
- Reg. II-2/10;
- Reg. II-2/18;
- Reg. II-2/19;
- Reg. II-2/20;
- Rez. A.951(23) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 4 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 1239;
- IMO MSC/Circ. 1275.
- EN 3-7 (2004)
inclusiv A.1 (2007);
- EN 3-8 (2006)
inclusiv AC (2007);
- EN 3-9 (2006)
inclusiv AC (2007);
- EN 3-10 (2009).
B + D
B + E
B + F
A.1/3.3 Echipament de pompieri: îmbrăcăminte de protecţie (echipament pentru contactul cu focul) - Reg. II-2/10;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 3 a IMO.
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 3 a IMO.
Îmbrăcăminte de protecţie pentru combaterea incendiilor:
- EN 469 (2005)
inclusiv A1 (2006)
şi AC (2006).
Îmbrăcăminte de protecţie pentru combaterea incendiilor - îmbrăcăminte reflectorizantă pentru operaţii speciale de combatere a incendiilor:
- EN 1486 (2007).
Îmbrăcăminte de protecţie pentru combaterea incendiilor - îmbrăcăminte de protecţie cu strat exterior reflectorizant:
- ISO 15538 (2001) nivel 2.
B + D
B + E
B + F
A.1/3.4 Echipament de pompieri: bocanci - Reg. II-2/10;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 3 a IMO.
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 3 a IMO.
- EN 15090 (2012) B + D
B + E
B + F
A.1/3.5 Echipament de pompieri: mănuşi - Reg. II-2/10;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 3 a IMO.
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 3 a IMO.
- EN 659 (2003)
inclusiv A1(2008) şi AC (2009)
B + D
B + E
B + F
A.1/3.6 Echipament de pompieri: cască - Reg. II-2/10;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 3 a IMO.
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 3 a IMO.
- EN 443 (2008) B + D
B + E
B + F
A.1/3.7 Aparat de respiraţie autonom acţionat cu aer comprimat
NOTĂ:
În cazul accidentelor care implică mărfuri periculoase, este necesară o mască cu presiune pozitivă.
- Reg. II-2/10;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 3 a IMO.
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 3 a IMO
şi, în cazul în care aparatul este utilizat în accidentele care implică încărcătură:
- Rez. MSC.4(48) (Cod IBC) 14 a IMO;
- Rez. MSC.5(48) (Cod IGC) 14 a IMO.
- EN 136 (1998)
inclusiv AC (2003);
- EN 137 (2006)
şi, în cazul în care aparatul este utilizat în accidentele care implică încărcătură:
- ISO 23269-
3(2011).
B + D
B + E
B + F
A.1/3.8 Aparat de respiraţie cu aer comprimat - Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO.

N O T Ă.
Acest echipament este destinat numai navelor de mare viteză construite conform prevederilor Codului HSC din 1994.
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO - EN 14593-1 (2005);
- EN 14593-2 (2005) inclusiv AC (2005);
- EN 14594 (2005), inclusiv AC (2005).
B + D
B + E
B + F
A.1/3.9 Componente ale instalaţiilor cu sprinklere pentru încăperile de locuit, de serviciu şi posturile de comandă, echivalente cu cele prevăzute în Convenţia SOLAS 74 Reg. II-2/12 (numai pentru duze şi funcţionarea acestora). [Duzele pentru instalaţii fixe cu sprinklere pentru navele de mare viteză (HSC) sunt incluse la acest punct.] - Reg. II-2/7;
- Reg. II-2/10;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 8 a IMO.
- Reg. II-2/7;
- Reg. II-2/9;
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.44(65) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 8 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 912.
- Rez. A.800(19) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.10 Duze pentru instalaţii fixe de stingere a incendiilor cu apă pulverizată sub presiune, în încăperile de maşini şi în compartimentele pompelor de marfă - Reg. II-2/10;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 7 a IMO.
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 7 a IMO;
- IMO MSC.1/Circ. 1313.
- IMO MSC/Circ. 1165, Apendicele A B + D
B + E
B + F
A.1/3.11 Construcţii de tip "A" şi
"B" rezistente la foc
a) construcţii de tip "A";
b) construcţii de tip "B".
Tip "A":
- Reg. II-2/3.2. Tip "B":
- Reg. II-2/3.4.
- Reg. II-2/9 şi Tip "A":
- Reg. II-2/3.2;
- IMO MSC/Circ. 1120;
- IMO MSC.1/Circ. 1434. Tip "B":
- Reg. II-2/3.4.
- Rez. MSC. 307 (88) (Cod FTP 2010) a IMO;
- IMO MSC.1/Circ. 1435.
B + D
B + E
B + F
A.1/3.12 Dispozitive pentru
prevenirea trecerii
flăcărilor în tancurile
de marfă de la
petroliere
- Reg. II-2/4;
- Reg. II-2/16.
- Reg. II-2/4;
- Reg. II-2/16.
- EN ISO 16852 (2010);
- ISO 15364 (2007);
- IMO MSC/
Circ. 677.
Pentru
alte
echipa-
mente
decât
supapele:
B + D
B + E
B + F
Pentru
supape:
B + F
A.1/3.13 Materiale incombustibile - Reg. II-2/3;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/3;
- Reg. II-2/5;
- Reg. II-2/9;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- Rez. MSC. 307 (88) (Cod FTP 2010) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.14 Materiale, altele decât oţelul, destinate tubulaturilor care traversează construcţii de tip "A" sau "B" Punctul a fost inclus la A.1/3.26 şi A.1/3.27.
A.1/3.15 Materiale, altele decât oţelul, destinate tubulaturilor pentru hidrocarburi sau combustibili lichizi:
a) ţevi şi racorduri de plastic;
b) supape;
c) ansambluri de ţevi flexibile;
d) componente ale ţevilor metalice cu garnituri de etanşare elastice sau din elastomeri.
- Reg. II-2/4;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/4;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7, 10 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7, 10 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 1120.
Ţevi şi racorduri:
- Rez. A.753(18) a IMO.
B + D
B + E
B + F
Supape:
- EN ISO 10497 (2010).
Ansambluri de ţevi flexibile:
- EN ISO 15540 (2001);
- EN ISO 15541 (2001).
Componente ale ţevilor metalice cu garnituri de etanşare elastice şi din elastomeri:
- ISO 19921 (2005);
- ISO 19922 (2005).
A.1/3.16 Uşi antifoc - Reg. II-2/9 - Reg. II-2/9 - Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO;
- IMO MSC.1/Circ.1319.
B + D
B + E
B + F
A.1/3.17 Componente ale sistemelor de comandă pentru uşi antifoc.

NOTĂ:
În cazul în care se utilizează expresia
"componente ale instalaţiilor" în coloana 2, aceasta poate însemna că o singură componentă, un grup de componente sau o întreagă instalaţie trebuie încercată pentru a verifica conformitatea cu cerinţele internaţionale.
- Reg. II-2/9;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/9;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.18 Materiale de finisare şi acoperire a pardoselilor cu caracteristici de propagare lentă a flăcărilor:
a) furniruri decorative;
b) sisteme de vopsire;
c) materiale de acoperire a pardoselilor;
d) acoperiri de izolaţie pentru ţevi;
e) adezivi utilizaţi la construcţiile de tip "A",
"B" şi "C";
f) acoperiri pentru tubulaturi de combustibil.
- Reg. II-2/3;
- Reg. II-2/5;
- Reg. II-2/6
pentru a), b), c);
- Reg. II-2/9
pentru e) şi f);
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/3;
- Reg. II-2/5;
- Reg. II-2/6;
- Reg. II-2/9;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 1120.
- Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.19 Draperii, perdele şi alte elemente textile suspendate - Reg. II-2/3;
- Reg. II-2/9;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/3;
- Reg. II-2/9;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.20 Mobilier tapiţat - Reg. II-2/3;
- Reg. II-2/5;
- Reg. II-2/9;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/3;
- Reg. II-2/5;
- Reg. II-2/9;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.21 Cazarmament - Reg. II-2/3;
- Reg. II-2/9;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/3;
- Reg. II-2/9;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.22 Clapete antifoc - Reg. II-2/9 - Reg. II-2/9 - Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.23 Treceri incombustibile de tubulaturi prin construcţii de tip "A" Punctul a fost mutat la A.1/3.26.
A.1/3.24 Treceri de cabluri electrice prin construcţii de tip "A" Punctul a fost mutat la A.1/3.26 a).
A.1/3.25 Ferestre şi hublouri antifoc de tip "A" şi "B" - Reg. II-2/9 - Reg. II-2/9;
- IMO MSC/Circ. 1120.
- Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.26 Treceri prin construcţii de tip "A":
a) treceri de cabluri electrice;
b) treceri de tubulaturi, conducte, puţuri etc.
- Reg. II-2/9 - Reg. II-2/9;
- IMO MSC.1/Circ. 1276
[aplicabil exclusiv pentru b)]
- Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.27 Treceri prin construcţii de tip "B":
a) treceri de cabluri electrice;
b) treceri de tubulaturi, conducte, puţuri etc.
- Reg. II-2/9 - Reg. II-2/9 - Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.28 Instalaţii cu sprinklere (limitate la capetele
sprinklerelor)
[Duzele pentru
instalaţii fixe cu
sprinklere pentru
navele de mare viteză (HSC) sunt incluse la
acest punct.]
- Reg. II-2/7;
- Reg. II-2/10;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/7;
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.44(65) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73)
Cod FSS) 8 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 912
- ISO 6182-1 (2004)
sau
- EN 12259-1 (1999) inclusiv
A1(2001), A2(2004)
şi A3(2006).
B + D
B + E
B + F
A.1/3.29 Furtunuri de incendiu - Reg. II-2/10;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- EN 14540 (2004) inclusiv A.1(2007). B + D
B + E
B + F
A.1/3.30 Echipament portabil
pentru analiza
oxigenului şi
detectarea gazelor
- Reg. II-2/4;
- Reg. VI/3.
- Reg. II-2/4;
- Reg. VI/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 15 a IMO.
- EN 60945 (2002), inclusiv
CEI 60945
Rectificarea 1 (2008) sau
CEI 60945 (2002),
inclusiv
CEI 60945
Rectificarea 1 (2008):
- CEI 60092-504 (2001), inclusiv CEI
60092-504,
Rectificarea 1 (2011):
- CEI 60533 (1999) şi, după caz,
aplicabile pentru:
a) categoria 1: (zonă de
securitate):
- EN 50104 (2010);
- EN 60079-29-1 (2007);
b) categoria 2 (atmosfere
gazoase
explozive):
- EN 50104 (2010);
- EN 60079-29-1 (2007);
- EN 60079-0 (2012);
- EN 60079-1 (2007) inclusiv
CEI 60079-1
Rectificarea 1 (2008);
- EN 60079-10-1 (2009);
- EN 60079-11 (2012);
- EN 60079-15 (2010);
- EN 60079-26 (2007).
B + D
B + E
B + F
A.1/3.31 Duze pentru instalaţii fixe cu sprinklere pentru navele de mare viteză (HSC) Punct eliminat - echipamentul este vizat de A.1/3.9 şi A.1/3.28.
A.1/3.32 Materiale pentru limitarea incendiului (cu excepţia mobilierului) pentru navele de mare viteză - Reg. X/3 - Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.33 Materiale pentru limitarea incendiului pentru mobilierul navelor de mare viteză - Reg. X/3 - Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO. B + D
B + E
B + F
A.1/3.34 Construcţii rezistente la foc pentru navele de mare viteză - Reg. X/3 - Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.35 Uşi antifoc pentru navele de mare viteză - Reg. X/3 - Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.36 Clapete antifoc pentru navele de mare viteză - Reg. X/3 - Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.37 Treceri prin construcţii rezistente la foc la navele de mare viteză:
a) treceri de cabluri electrice;
b) treceri de tubulaturi, conducte, puţuri etc.
- Reg. X/3 - Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.38 Echipament portabil de
stingere a incendiului
pentru bărci de salvare
şi bărci de urgenţă
- Reg. III/4;
- Reg. X/3.
- Reg. III/34;
- Rez. A.951(23) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, IV, V a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
- EN 3-7 (2004)
inclusiv A1 (2007);
- EN 3-8 (2006)
inclusiv AC (2007);
- EN 3-9 (2006)
inclusiv AC (2007),
- EN 3-10 (2009).
B + D
B + E
B + F
A.1/3.39 Duze pentru instalaţiile echivalente de stingere a incendiilor cu apă în încăperi de maşini şi în compartimentele pompelor de marfă - Reg. II-2/10;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 7 a IMO;
- IMO MSC.1/Circ. 1313.
- IMO
MSC/Circ. 1165
B + D
B + E
B + F
A.1/3.40 Instalaţii de iluminat amplasate la joasă înălţime (numai componente) - Reg. II-2/13;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 11 a IMO.
- Reg. II-2/13;
- Rez. A.752 (18) a IMO;
- Rez. MSC.98 (73) (Cod FSS) 11 a IMO.
- Rez. A.752(18) a
IMO sau
- ISO 15370 (2010).
B + D
B + E
B + F
A.1/3.41 Aparate de respiraţie pentru evacuare în caz de urgenţă (EEBD) - Reg. II-2/13; - Reg. II-2/13;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 3 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 849.
- ISO 23269-1 (2008) şi pe rând: B + D
B + E
B + F
Pentru aparate de protecţie respiratorie autonome cu circuit deschis cu aer comprimat, cu mască completă sau ansamblu muştiuc:
- EN 402(2003)
Pentru aparate de protecţie respiratorie izolante autonome cu circuit deschis cu aer comprimat cu cagulă pentru evacuare:
- EN 1146(2005)
Pentru aparate de protecţie respiratorie izolante, autonome, cu circuit închis pentru evacuare:
- EN
13794 (2002).
A.1/3.42 Componente ale instalaţiilor cu gaz inert - Reg. II-2/4 - Reg. II-2/4;
- Rez. A.567(14) a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 15 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 353;
- IMO MSC/Circ. 485;
- IMO MSC/Circ. 731;
- IMO MSC/Circ. 1120.
- IMO MSC/
Circ. 353
B + D
B + E
B + F
G
A.1/3.43 Duze pentru instalaţiile de stingere a incendiilor (manuale sau automate) destinate aparatelor de gătit - Reg. II-2/1;
- Reg. II-2/10;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/1;
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- IMO MSC.1/Circ. 1433.
- ISO 15371 (2009) B + D
B + E
B + F
A.1/3.44 Echipament pentru pompieri - saulă - Reg. II-2/10;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 3 a IMO.
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 3 a IMO.
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 3 a IMO;
- Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO.
B + D
B + E
B + F
A.1/3.45 Componente ale instalaţiilor echivalente fixe cu gaz de stingere a incendiilor (agenţi de stingere, valvule de capăt şi duze) pentru încăperile de maşini şi compartimentele pompelor de marfă - Reg. II-2/10;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 5 a IMO.
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 5 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 848;
- IMO MSC.1/Circ. 1313;
- IMO MSC.1/Circ. 1316.
- IMO MSC/Circ. 848;
- IMO MSC.1/Circ. 1316.
B + D
B + E
B + F
A.1/3.46 Instalaţii echivalente fixe cu gaz de stingere a incendiilor pentru încăperile de maşini (instalaţii cu aerosol) - Reg. II-2/10;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 5 a IMO.
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 5 a IMO;
- IMO MSC.1/Circ. 1270,
inclusiv Rectificarea 1;
- IMO MSC.1/Circ. 1313.
- IMO MSC.1/Circ. 1270,
inclusiv Rectificarea 1
B + D
B + E
B + F
A.1/3.47 Concentrat pentru instalaţii fixe de stingere a incendiilor cu spumă cu coeficient ridicat de expandare în încăperile de maşini şi compartimentele pompelor de marfă

N O T Ă:
Instalaţiile fixe de stingere a incendiilor cu spumă cu coeficient ridicat de expandare (inclusiv instalaţiile care utilizează aerul din interiorul spaţiilor de lucru pentru a funcţiona) pentru încăperile de maşini şi compartimentele pompelor de marfă trebuie să fie încercate cu concentratul aprobat şi considerat conform de către Administraţie.
- Reg. II-2/10 - Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 6 a IMO.
- IMO
MSC/Circ. 670
B + D
B + E
B + F
A.1/3.48 Componente ale instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor pe bază de apă şi cu acţiune directă destinate încăperilor de maşini de tip "A" (pentru duze şi încercări ale caracteristicilor) - Reg. II-2/10;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- IMO MSC.1/Circ. 1387 B + D
B + E
B + F
A.1/3.49 Instalaţii fixe de stingere a incendiilor cu apă sub presiune în încăperile de categorie specială, încăperile ro- ro pentru marfă, încăperile ro-ro şi încăperile pentru vehicule - Reg. II-2/19;
- Reg. II-2/20;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 7 a IMO
- Reg. II-2/19;
- Reg. II-2/20;
- Rez. A.123(V) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 7 a IMO
- IMO MSC.1/Circ. 1430
Şi cerinţe suplimentare de proiectare pentru:
- sisteme bazate pe prescripţii, conform Circ. 1430,
pct. 4;
- sisteme bazate pe performanţă, conform Circ. 1430,
pct. 5.
B + D
B + E
B + F
A.1/3.50 Îmbrăcăminte de protecţie rezistentă la acţiunea substanţelor chimice Punctul a fost mutat la A.2/3.9.
A.1/3.51 Componente ale instalaţiilor fixe de detectare şi avertizare în caz de incendiu pentru posturile de comandă, încăperile de serviciu, încăperile de locuit, balcoanele cabinelor, încăperile de maşini şi încăperile de maşini nesupravegheate
a) echipament de control şi de semnalizare;
b) echipament de alimentare cu energie electrică;
c) detectoare de căldură - detectoare punctuale;
d) detectoare de fum: detectoare punctuale care funcţionează pe principiul difuziei luminii, transmisiei luminii sau ionizării;
e) detectoare de flăcări: detectoare punctuale;
f) avertizoare de incendiu cu comandă manuală;
g) izolatori de scurtcircuit;
h) dispozitive de intrare/ieşire;
i) cabluri.
- Reg. II-2/7;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 9 a IMO.
- Reg. II-2/7;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 9 a IMO;
- IMO MSC.1/Circ. 1242.
Echipament de control şi semnalizare.
Instalaţii electrice de la bordul navelor:
- EN 54-2 (1997)
inclusiv AC (1999) şi A1(2006).
B + D
B + E
B + F
Echipament de alimentare cu energie electrică:
- EN 54-4 (1997)
inclusiv AC (1999), A1(2002) şi A2(2006).
Detectoare de căldură - detectoare punctuale:
- EN 54-5 (2000)
inclusiv A1(2002).
Detectoare de fum
- detectoare punctuale care funcţionează pe principiul difuziei luminii, transmisiei luminii sau ionizării:
- EN 54-7 (2000)
inclusiv A1(2002) şi A2(2006).
Detectoare de flăcări - detectoare punctuale:
- EN 54-10 (2002)
inclusiv A1(2005).
Avertizoare de incendiu cu comandă manuală:
- EN 54-11 (2001)
inclusiv A1(2005).
Izolatori de scurtcircuit:
- EN 54-17 (2007)
inclusiv AC (2007).
Dispozitive de intrare/ieşire:
- EN 54-18 (2005)
inclusiv AC (2007).
Cabluri:
- EN 60332-1-2 (2004);
- CEI 60092-376 (2003).
Şi, după caz, instalaţii electrice şi electronice de la bordul navelor:
- CEI 60092-504 (2001), inclusiv
CEI 60092-504,
Rectificarea 1 (2011);
- CEI 60533 (1999).
A.1/3.52 Stingătoare de
incendiu fixe şi mobile
- Reg. II-2/10;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/4;
- Reg. II-2/10;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- EN 1866-1 (2007);
- EN 1866-3 (2013)
sau
- ISO 11601 (2008).
B + D
B + E
B + F
A.1/3.53 Dispozitive de alarmă
în caz de incendiu -
dispozitive acustice
- Reg. II-2/7;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 9 a
IMO.
- Reg. II-2/7;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 9 a IMO;
- IMO MSC.1/Circ. 1313.
Dispozitive acustice
- EN 54-3 (2001)
inclusiv A1(2002) şi
A2(2006);
- CEI 60092-504 (2001), inclusiv
CEI 60092-504
Rectificarea 1 (2011);
- CEI 60533 (1999).
B + D
B + E
B + F
A.1/3.54 Echipament fix pentru
analiza oxigenului şi
detectarea gazelor
- Reg. II-2/4;
- Reg. VI/3.
- Reg. II-2/4;
- Reg. VI/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 15 a IMO.
Adiţional, pentru sisteme O2/HC
combinate:
- IMO MSC.1/Circ. 1370.
- CEI 60092-504 (2001), inclusiv CEI
60092-504
Rectificarea 1 (2011):
- CEI 60533 (1999) şi, după caz,
aplicabile pentru:
a) categoria 4 (zonă de
securitate);
- EN 50104 (2010);
b) categoria 3 (atmosfere
gazoase
explozive);
- EN 50104 (2010);
- EN 60079-0 (2012);
- EN 60079-29-1 (2007).
Adiţional, pentru
sisteme O2HC
combinate:
- IMO MSC.1/
Circ. 1370.
B + D
B + E
B + F
A.1/3.55 Duze de tip combinat (jet pulverizat/jet
compact)
- Reg. II-2/10;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
Ţevi manuale
destinate serviciilor
de pompieri şi de
salvare. Ţevi mixte
cu debit şi jet
reglabile PN 16:
- EN 15182-1 (2007) inclusiv
A1(2009);
- EN 15182-2 (2007) inclusiv
A1(2009).
Ţevi manuale destinate serviciilor de pompieri şi de salvare. Ţevi cu jet compact şi/sau pulverizat cu unghi fix PN 16:
- EN 15182-1 (2007) inclusiv A1(2009).
B + D
B + E
B + F
A.1/3.56 Furtunuri de incendiu (tip mosor) - Reg. II-2/10;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- EN 671-1 (2012) B + D
B + E
B + F
A.1/3.57 Componente ale instalaţiilor de stingere a incendiilor cu spumă cu coeficient mediu de expandare - dispozitive fixe cu spumă pentru punţile navelor-cisternă - Reg. II-2/10 - Reg. II-2/10.8.1;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 14 a IMO;
- IMO MSC.1/Circ. 1239;
- IMO MSC.1/Circ. 1276.
- IMO MSC/
Circ. 798
B + D
B + E
B + F
A.1/3.58 Componente ale instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor cu spumă cu coeficient redus de expandare pentru încăperile de maşini şi protecţia punţilor navelor- cisternă - Reg. II-2/10 - Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 6, 14 a IMO;
- IMO MSC.1/Circ. 1239;
- IMO MSC.1/Circ. 1276.
- IMO MSC.1/Circ. 1312;
- IMO MSC.1/Circ. 1312,
Rectificarea 1.
B + D
B + E
B + F
A.1/3.59 Spumă expandabilă pentru instalaţii fixe de stingere a incendiilor de la bordul navelor care transportă produse chimice - Reg. II-2/1;
- Rez. MSC.4(48) (Cod IBC) 11 a IMO.
- Rez. MSC.4(48) (Cod IBC) 11 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 553.
- IMO MSC.1/Circ. 1312;
- IMO MSC.1/Circ. 1312,
Rectificarea 1.
B + D
B + E
B + F
A.1/3.60 Duze pentru instalaţii fixe de stingere a incendiilor cu apă pulverizată sub presiune, destinate balcoanelor cabinelor - Reg. II-2/10 - Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 7 a IMO;
- IMO MSC.1/Circ. 1313.
- IMO MSC.1/Circ. 1268 B + D
B + E
B + F
A.1/3.61 a) Instalaţii de stingere a incendiilor cu spumă cu coeficient ridicat de expandare cu aer interior pentru încăperile de maşini şi compartimentele pompelor de marfă;
b) Instalaţii de stingere a incendiilor cu spumă cu coeficient ridicat de expandare cu aer exterior pentru încăperile de maşini şi compartimentele pompelor de marfă. NOTĂ:
Instalaţiile de stingere a incendiilor cu spumă cu coeficient ridicat de expandare cu aer interior pentru încăperile de maşini şi compartimentele pompelor de marfă trebuie să fie încercate cu concentratul aprobat şi acceptate de către Administraţie.
- Reg. II-2/10 - Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 6 a IMO.
- IMO MSC.1/Circ. 1384 B + D
B + E
B + F
A.1/3.62 Instalaţii de stingere a incendiilor cu pulbere chimică uscată - Reg. II-2/1 - Reg. II-2/1;
- Rez. MSC.5(48) (Cod IGC) 11 a IMO.
- IMO MSC.1/Circ. 1 315 B + D
B + E
B + F
A.1/3.63
A se vedea nota b) din prezenta anexă A.1
Componente ale instalaţiilor de detectare a fumului prin prelevare de eşantioane de aer - Reg. II-2/7;
- Reg. II-2/19;
- Reg. II-2/20.
- Reg. II-2/7;
- Reg. II-2/19;
- Reg. II-2/20;
- Rez. MSC.98 (73) (Cod FSS) 10 a IMO.
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 10 a
IMO şi pentru:
B + D
B + E
B + F
Echipament de control şi semnalizare.
Instalaţii electrice de la bordul navelor:
- EN 54-2 (1997)
inclusiv AC (1999) şi A1(2006).
Echipament de alimentare electrică:
- EN 54-4 (1997)
inclusiv AC (1999), A1(2002) şi A2(2006).
Detectoare de fum prin aspiraţie:
- EN 54-20 (2006)
inclusiv AC (2008).
Şi, după caz,
instalaţii electrice şi
electronice de la
bordul navelor:
- CEI 60092-504 (2001), inclusiv CEI
60092-504,
Rectificarea 1 (2011);
- CEI 60533 (1999).
Şi, după caz, pentru atmosfere explozive:
- EN 60079-0 (2012).
A.1/3.64
A se vedea nota b) din prezenta anexă A.1
Construcţii de tip "C" - Reg. II-2/3 - Reg. II-2/3;
- Reg. II-2/9.
- Rez. MSC.307(88) (Cod FTP 2010) a IMO B + D
B + E
B + F
A.1/3.65
A se
vedea
nota b)
din
prezenta
anexă
A.1
Instalaţie fixă de
detectare a gazului de
hidrocarburi
- Reg. II-2/4 - Reg. II-2/4;
- Rez. MSC.98 (73) (Cod FSS) 16 a IMO;
- IMO MSC.1/Circ. 1370.
- IMO
MSC.1/Circ. 1370;
- EN 60079-0 (2012);
- EN 60079-29-1 (2007);
- CEI 60092-504 (2001) inclusiv CEI
60092-504
Rectificarea 1 (2011):
- CEI 60533 (1999).
B + D
B + E
B + F
A.1/3.66
A se vedea nota b) din prezenta anexă A.1
Sisteme de ghidare a evacuării utilizate ca alternativă la instalaţiile de iluminat amplasate la joasă înălţime - Reg. II-2/13 - Reg. II-2/13;
- IMO MSC.1/Circ. 1168.
- IMO MSC.1/Circ. 1168 B + D
B + E
B + F
A.1/3.67
A se vedea nota c) din prezenta anexă A.1
Mijloace de stingere a incendiilor cu spumă pentru dotarea elicopterelor - Reg. II-2/18 - Reg. II-2/18;
- IMO MSC.1/Circ. 1431.
- EN 13565-1 (2003), inclusiv A1 (2007). B + D
B + E
B + F
   4. Echipamente de navigaţie
   Note aplicabile secţiunii 4: Echipamente de navigaţie
    Coloana 5:
    Seria CEI 61162 se referă la următoarele standarde de referinţă pentru Echipamente şi sisteme de navigaţie şi radiocomunicaţii maritime - Interfeţe numerice:
   - CEI 61162-1 ed4.0 (2010-11) - Partea 1: Emiţător unic şi receptoare multiple
   - CEI 61162-2 ed1.0 (1998-09) - Partea 2: Emiţător unic şi receptoare multiple, transfer rapid de date
   - CEI 61162-3 ed1.1 compilaţie cu amendamentul 1 (2010-11) - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - CEI 61162-3 ed1.0 (2008-05) - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - CEI 61162-3-am1 ed1.0 (2010-06) amendament 1 - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - CEI 61162-450 ed1.0 (2011-06) - Partea 450: Emiţătoare multiple şi receptoare multiple - Interconectarea Ethernet
    Seria EN 61162 se referă la următoarele standarde de referinţă pentru Echipamente şi sisteme de navigaţie şi radiocomunicaţii maritime - Interfeţe numerice:
   - EN 61162-1 (2011) - Partea 1: Emiţător unic şi receptoare multiple
   - EN 61162-2 (1998) - Partea 2: Emiţător unic şi receptoare multiple, transfer rapid de date
   - EN 61162-3 (2008) - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - EN 61162-3-am1 (2010) Amendament 1 - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - EN 61162-450 (2011) - Partea 450: Emiţătoare multiple şi receptoare multiple - Interconectare Ethernet
   



Nr.


Denumirea echipamentului
Regula din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, prin care se cere
"aprobarea de tip"
Regulile din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, precum şi rezoluţiile şi circularele corespunzătoare ale IMO, după caz

Standarde de încercări

Module de evaluare a conformităţii
1 2 3 4 5 6
A.1/4.1 Compas magnetic:
Clasa A pentru nave
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.382(X) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO.
- ISO 1069 (1973);
- ISO 25862 (2009);
- EN 60945 (2002), inclusiv CEI
60945
Rectificarea 1 (2008) sau
- ISO 1069 (1973);
- ISO 25862 (2009);
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945
Rectificarea 1 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.2 Dispozitiv pentru
transmiterea
informaţiei de drum
THD (metoda
magnetică)
- Reg. V/18;
- Reg. V/19;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.116(73) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea
1 (2008);
- seria EN 61162;
- ISO 22090-2 (2004), inclusiv
Rectificarea din
2005;
- EN 62288 (2008) sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- ISO 22090-2 (2004), inclusiv
Rectificarea din
2005;
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.3 Girocompas - Reg. V/18 - Reg. V/19;
- Rez. A.424(XI) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN ISO 8728 (1998);
- EN 60945 (2002), inclusiv CEI
60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- ISO 8728 (1997);
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288
Ed.1.0(2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.4 Echipament radar Punctul a fost mutat la A.1/4.34, A.1/4.35 şi A.1/4.36.
A.1/4.5 Dispozitiv automat de trasare radar (ARPA) Punctul a fost mutat la A.1/4.34.
A.1/4.6 Sondă ultrason - Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.224(VII) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.74(69) a IMO,
anexa 4;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN ISO 9875 (2001) inclusiv
Rectificarea tehnică
ISO 1: 2006;
- EN 60945 (2002), inclusiv CEI
60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- ISO 9875 (2000)
inclusiv
Rectificarea tehnică
ISO 1: 2006;
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.7 Echipament de
măsurare a vitezei şi a
distanţei (SDME)
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.824(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.96(72) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002), inclusiv CEI
60945,
Rectificarea 1 (2008);
- EN 61023 (2007);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv
CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61023 (2007);
- seria CEI
61162;
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008)
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.8 Indicator al unghiului cârmei, al vitezei de rotaţie a elicei, al pasului elicei Punctul a fost mutat la A.1/4.20, A.1/4.21 şi A.1/4.22.
A.1/4.9 Indicator al vitezei de
giraţie
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.526(13) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002), inclusiv CEI
60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- ISO 20672 (2007);
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- ISO 20672 (2007);
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.10
A.1/4.11
Radiogoniometru
Echipament Loran-C
Punct lăsat necompletat în mod intenţionat.
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.818(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002), inclusiv CEI
60945,
Rectificarea 1 (2008);
- EN 61075 (1993);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61075 (1991);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.12 Echipament Chayka - Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.818(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002), inclusiv CEI
60945,
Rectificarea 1 (2008);
- EN 61075 (1993);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945,
Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61075 (1991);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.13 Echipament de navigaţie Decca Punct lăsat necompletat în mod intenţionat.
A.1/4.14 Echipament GPS - Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a IMO;
- Rez. MSC.112(73) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002), inclusiv CEI
60945,
Rectificarea 1 (2008);
- EN 61108-1 (2003);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945,
Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61108-1 (2003),
- seria CEI 61162;
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.15 Echipament
GLONASS
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.113(73) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- EN 61108-2 (1998);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945,
Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61108-2 (1998);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.16 Sistem de control al
direcţiei de deplasare (HCS)
- Reg. V/18 - Reg. V/19;
- Rez. A.342(IX) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.64(67) a IMO;
anexa 3;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- ISO 11674 (2006);
- EN 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- ISO 11674 (2006);
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288
Ed.1.0(2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.17 Instalaţie mecanică de ridicare a pilotului Punctul a fost mutat la A.1/1.40.
A.1/4.18 Transponder SAR în
bandă de 9 GHz (SART)
- Reg. III/4;
- Reg. IV/14;
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. III/6;
- Reg. IV/7;
- Rez. A.530(13) a IMO;
- Rez. A.802(19) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8, 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8, 14 a IMO;
- UIT-R M.628-3 (11/93).
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- EN 61097-1 (2007)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61097-1 (2007).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.19 Echipament radar pentru navele de mare viteză Punctul a fost mutat la A.1/4.37.
A.1/4.20 Indicator al unghiului
cârmei
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- ISO 20673 (2007);
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- ISO 20673 (2007);
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.21 Indicator al vitezei de rotaţie a elicei - Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- ISO 22554 (2007);
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- ISO 22554 (2007);
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.22 Indicator al pasului elicei - Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- ISO 22555 (2007);
- EN 62288 (2008);
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- ISO 22555 (2007);
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.23 Compas pentru bărci
de salvare şi bărci de
urgenţă
- Reg. III/4;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) IV, V a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8, 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8, 13 a IMO.
- ISO 1069 (1973);
- ISO 25862 (2009);
- CEI 60945 (2002
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.24 Dispozitiv automat de trasare radar (ARPA) pentru navele de mare viteză Punctul a fost mutat la A.1/4.37.
A.1/4.25 Dispozitiv automat de urmărire a drumului (ATA) Punctul a fost mutat la A.1/4.35.
A.1/4.26 Dispozitiv automat de urmărire a drumului (ATA) pentru navele de mare viteză Punctul a fost mutat la A.1/4.38.
A.1/4.27 Dispozitiv electronic de trasare (EPA) Punctul a fost mutat la A.1/4.36.
A.1/4.28 Sistem de punte integrat Punctul a fost mutat la A.2/4.30.
A.1/4.29 Înregistrator de date privind voiajul (VDR) - Reg. V/18;
- Reg. V/20;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO.
- Reg. V/20;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO;
- Rez. MSC.333(90) a IMO.
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 61996-1 (2013-05),
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.30 Sistem electronic de
date şi vizualizare a
hărţilor maritime cu
dispozitiv de rezervă (ECDIS) şi sistem de
vizualizare a hărţilor cu
grafică raster (RCDS)
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO;
- Rez. MSC.232(82) a IMO;
- Rez. SN.1/Circ. 266 a IMO.
[Copiile de siguranţă ECDIS şi
RCDS sunt aplicabile numai în
cazul în care această funcţie
este inclusă în ECDIS.
Certificatul pentru modulul B
trebuie să indice dacă aceste
opţiuni au fost încercate sau nu.]
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 61174 (2008);
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 61174 (2008);
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.31 Girocompas pentru
navele de mare viteză
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.821(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- ISO 16328 (2001);
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- ISO 16328 (2001);
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.32 Echipament AIS (sistem automat de
identificare) universal
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.74(69) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 61993-2 (2013);
B + D
B + E
B + F
G
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO. - Rez. MSC.191(79) a IMO;
- UIT-R M.1371-4(2010).
NOTĂ:
UIT-R M. 1371-4(2010) se aplică
numai în conformitate cu dispoziţiile Rez. MSC.74(69) a IMO.
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 61993-2 (2012);
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008).
A.1/4.33 Sistem de urmărire a drumului navei (funcţionează la viteza navei, de la viteza minimă de manevră până la viteza de 30 de noduri) - Reg. V/18 - Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.74(69) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62065 (2002);
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62065 (2002);
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.34 Echipament radar CAT 1 - Reg. V/18 - Reg. V/19;
- Rez. A.278(VIII) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.823(19) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO;
- Rez. MSC.192(79) a IMO;
- UIT-R M. 1177-4(04/11).
- EN 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008);
- EN 62388 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008);
- CEI 62388
Ed.1.0 (2007).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.35 Echipament radar
CAT 2
- Reg. V/18 - Reg. V/19;
- Rez. A.278(VIII) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO;
- Rez. MSC.192(79) a IMO;
- UIT-R M. 1177-4(04/11).
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008);
- EN 62388 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008);
- CEI 62388
Ed.1.0 (2007).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.36 Echipament radar CAT 3 - Reg. V/18 - Reg. V/19;
- Rez. A.278(VIII) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO;
- Rez. MSC.192(79) a IMO;
- UIT-R M. 1177-4(04/11).
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008);
- EN 62388 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008);
- CEI 62388
Ed.1.0 (2007).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.37 Echipament radar pentru navele de mare viteză (CAT 1H şi CAT 2H) - Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO.
- Rez. A.278(VIII) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO;
- Rez. MSC.192(79) a IMO;
- UIT-R M. 1177-4(04/11).
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008);
- EN 62388 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008);
- CEI 62388
Ed.1.0 (2007).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.38 Echipament radar
aprobat cu opţiune de
hartă nautică,
respectiv:
a) CAT 1C;
b) CAT 2C;
c) CAT 1HC pentru
HSC;
d) CAT 2HC pentru
HSC.
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Rez. A.278(VIII) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO;
- Rez. MSC.192(79) a IMO;
- UIT-R M. 1177-4(04/11).
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008);
- EN 62388 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288
Ed.1.0 (2008);
- CEI 62388
Ed.1.0 (2007).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.39 Reflector radar - tip pasiv - Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.164(78) a IMO.
- ISO 8729-1 (2010);
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008) sau
- ISO 8729-1 (2010);
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.40 Sistem de control al direcţiei de deplasare pentru navele de mare viteză - Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO.
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.822(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- ISO 16329 (2003);
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- ISO 16329 (2003);
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288 Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.41 Dispozitiv pentru
transmiterea
informaţiei de drum
THD (metoda GNSS)
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.116(73) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- ISO 22090-3 (2004), inclusiv ISO
Rectificarea 1 (2005);
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- ISO 22090-3 (2004), inclusiv ISO
Rectificarea 1 (2005);
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288
Ed.1.0(2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.42 Reflector pentru
navele de mare viteză
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO.
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a IMO.
- ISO 17884 (2004);
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008)
sau
- ISO 17884 (2004);
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.43 Echipament pentru vizibilitate nocturnă destinat navelor de mare viteză - Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO.
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.94(72) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- ISO 16273 (2003);
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- EN 62288 (2008)
sau
- ISO 16273 (2003);
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- IEC 62288 Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.44 Receptor diferenţial de
baliză pentru
echipament DGPS şi
DGLONASS
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.114(73) a IMO.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61108-4 (2004);
- seria EN 61162
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61108-4 (2004);
- seria CEI 61162.
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.45 Material cartografic pentru radarul de bord Punct eliminat - echipamentul este vizat de A.1/4.38.
A.1/4.46 Dispozitiv pentru
transmiterea
informaţiei de drum
THD (metoda
giroscopică)
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.116(73) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- ISO 22090-1 (2002), inclusiv
Rectificarea 1 (2005);
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- ISO 22090-1 (2002), inclusiv
Rectificarea 1 (2005);
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288 Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.47 Înregistrator simplificat
de date privind voiajul (S-VDR)
- Reg. V/20 - Reg. V/20;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.163(78) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 61996-2 (2008);
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 61996-2 (2007);
- CEI 62288
Ed.1.0(2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.48 Instalaţie mecanică de ridicare a pilotului Punct lăsat necompletat în mod intenţionat [deoarece Rez. MSC.308(88) a IMO, care intră în vigoare la 1 iulie 2012, prevede: "Instalaţiile mecanice de ridicare a pilotului nu se utilizează."].
A.1/4.49 Scară pentru pilot - Reg. V/23;
- Reg. X/3.
- Reg. V/23;
- Rez. A.1045(27) a IMO;
- IMO MSC/Circ. 773.
- Rez. A.1045(27) a IMO;
- ISO 799 (2004).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.50 Echipament DGPS - Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.112(73) a IMO;
- Rez. MSC.114(73) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- EN 61108-1 (2003);
- EN 61108-4 (2004);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61108-1 (2003);
- CEI 61108-4 (2004);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288 Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.51 Echipament
DGLONASS
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.113(73) a IMO;
- Rez. MSC.114(73) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- EN 61108-2 (1998);
- EN 61108-4 (2004);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61108-2 (1998);
- CEI 61108-4 (2004);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288 Ed.1.0(2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.52
A se vedea nota b) din prezenta anexă A.1
Lampă de semnalizare pe timp de zi - Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.95(72) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a IMO.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- ISO 25861 (2007)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- ISO 25861 (2007).
B + D
B + E
B + F
A.1/4.53
A se vedea nota b) din prezenta anexă A.1
Amplificator de radiolocaţie - Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO.
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.164(78) a IMO;
- UIT-R M.1176-1 (02/13).
- ISO 8729-2 (2009);
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008) sau
- ISO 8729-2 (2009);
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.54
A se
vedea
nota b)
din
prezenta
anexă
A.1
Dispozitiv pentru
relevment
- Reg. V/18 - Reg. V/19 - ISO 25862 (2009);
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008)
sau
- ISO 25862 (2009);
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.55
A se
vedea
nota b)
din
prezenta
anexă
A.1
Echipament AIS SART - Reg. III/4;
- Reg. IV/14.
- Reg. III/6;
- Reg. IV/7;
- Rez. MSC.246(83) a IMO;
- Rez. MSC.247(83) a IMO;
- Rez. MSC.256(84) a IMO;
- UIT-R M.1371-4(2010).
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- EN 61097-14 (2010)
sau
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61097-14 (2010).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.56 Receptor Galileo - Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.813(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO;
- Rez. MSC.233(82) a IMO.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- EN 61108-3 (2010);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61108-3 (2010);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288 Ed.1.0 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.57 Sistem de alarmă şi supraveghere a navigaţiei pe punte (BNWAS) - Reg. V/18 - Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.128(75) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008);
- CEI 62616 (2010),
inclusiv CEI 62616,
Rectificarea 1 (2012) sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945, Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288 Ed.1.0(2008);
- CEI 62616 (2010),
inclusiv CEI 62616,
Rectificarea 1 (2012).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.58
A se
vedea
nota c)
din
prezenta
anexă
A.1
Sistem de recepţie
acustică
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) a IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.86(70) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008);
- ISO 14859 (2012)
sau
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945,
Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288
Ed.1.0(2008);
- ISO 14859 (2012).
B + D
B + E
B + F
G
A.1/4.59
Anterior,
punctul
A.2/4.15
Sistem de navigaţie
integrat
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) a IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 13 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 13 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO;
- Rez. MSC.252(83) a IMO;
- Rez. MSC.302(83) a IMO -
[gestionarea semnalelor de
alertă pe puntea de comandă, (BAM)].
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008);
- CEI 61924-2 (2012)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288
Ed.1.0(2008);
- CEI 61924-2 (2012).
B + D
B + E
B + F
G
   5. Echipamente de radiocomunicaţii
   Note aplicabile secţiunii 5: Echipamente de radiocomunicaţii
    Coloana 5: În cazul în care dispoziţiile MSC/Circ.862 a IMO şi cerinţele standardelor de încercări ale produselor sunt contradictorii, prevalează dispoziţiile MSC/Circ.862 a IMO.
    Coloana 5:
    Seria CEI 61162 se referă la următoarele standarde de referinţă pentru Echipamente şi sisteme de navigaţie şi radiocomunicaţii maritime - Interfeţe numerice:
   - CEI 61162-1 ed4.0 (2010-11) - Partea 1: Emiţător unic şi receptoare multiple
   - CEI 61162-2 ed1.0 (1998-09) - Partea 2: Emiţător unic şi receptoare multiple, transfer rapid de date
   - CEI 61162-3 ed1.1 consolidat cu amendamentul 1 (2010-11) - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - CEI 61162-3 ed1.0 (2008-05) - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - CEI 61162-3-am1 ed1.0 (2010-06) amendamentul 1 - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - CEI 61162-450 ed1.0 (2011-06) - Partea 450: Emiţătoare multiple şi receptoare multiple - Interconectare Ethernet
    Seria EN 61162 se referă la următoarele standarde de referinţă pentru Echipamente şi sisteme de navigaţie şi radiocomunicaţii maritime - Interfeţe numerice:
   - EN 61162-1 (2011) - Partea 1: Emiţător unic şi receptoare multiple
   - EN 61162-2 (1998) - Partea 2: Emiţător unic şi receptoare multiple, transfer rapid de date
   - EN 61162-3 (2008) - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - EN 61162-3-am1 (2010) amendament 1 - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - EN 61162-450 (2011) - Partea 450: Emiţătoare multiple şi receptoare multiple - Interconectare Ethernet.
   



Nr.


Denumirea echipamentului
Regula din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, prin care se cere "aprobarea
de tip"
Regulile din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, precum şi rezoluţiile şi circularele corespunzătoare ale IMO, după caz

Standarde de încercări
Module de evaluare a conformităţi i
1 2 3 4 5 6
A.1/5.1 Instalaţie radio în
bandă VHF care
permite transmisia şi
recepţia prin ASN şi
radiotelefonie
- Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 14 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 14 a
IMO.
- Reg. IV/7;
- Reg. X/3;
- Rez. A.385(X) a IMO;
- Rez. A.524(13) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.803(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 862;
- IMO COMSAR/Circ. 32;
- UIT-R M.489-2 (10/95);
- UIT-R M.493-13 (10/09);
- UIT-R M.541-9 (05/04);
- UIT-R M.689-2 (09/94).
- IMO MSC/Circ.
862;
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- ETSI EN 300
338-1 V1.3.1 (2010-
02);
- ETSI EN 300
338-2 V1.3.1 (2010-
02);
- ETSI EN 301
843-2 V1.2.1 (2004-
06);
- ETSI EN 301 925
V1.3.1 (2010-09)
sau
- IMO MSC/
Circ. 862;
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61097-3 (1994);
- CEI 61097-7 (1996);
- seria CEI 61162.
B + D
B + E
B + F
A.1/5.2 Receptor de veghe prin ASN în bandă VHF - Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO.
- Reg. IV/7;
- Reg. X/3;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.803(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO;
- IMO COMSAR/Circ. 32;
- UIT-R M.489-2 (10/95);
- UIT-R M.493-13 (10/09);
- UIT-R M.541-9 (05/04).
EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- ETSI EN 300 338-1 V1.3.1 (2010-
02);
- ETSI EN 300 338-2 V1.3.1 (2010-
02);
- ETSI EN 301 033
V1.3.1 (2010-09);
- ETSI EN 301 843-2 V1.2.1 (2004-
06)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61097-3 (1994);
- CEI 61097-8 (1998);
- seria CEI 61162.
B + D
B + E
B + F
A.1/5.3 Receptor NAVTEX - Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 14 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 14 a
IMO.
- Reg. IV/7;
- Reg. X/3;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO;
- Rez. MSC.148(77) a IMO;
- IMO COMSAR/Circ. 32;
- UIT-R M.540-2 (06/90);
- UIT-R M.625-3 (10/95).
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- ETSI EN 300
065-1 V1.2.1 (2009-
01);
- ETSI EN 301
843-4 V1.2.1 (2004-
06)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61097-6 (2005-12).
B + D
B + E
B + F
A.1/5.4 Receptor EGC - Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO.
- Reg. IV/7;
- Reg. X/3;
- Rez. A.570(14) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO;
- Rez. MSC.306(87) a IMO;
- IMO COMSAR/Circ. 32.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- ETSI ETS 300 460
Ed.1 (1996-05);
- ETSI ETS 300 460/A1 (1997-11);
- ETSI EN 300 829
V1.1.1 (1998-03);
- ETSI EN 301
843-1 V1.3.1 (2012-08)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61097-4 (2007).
B + D
B + E
B + F
A.1/5.5 Receptor în bandă HF pentru informaţii privind siguranţa maritimă (MSI) (receptor HF NBDP) - Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO.
- Reg. IV/7;
- Reg. X/3;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.699(17) a IMO;
- Rez. A.700(17) a IMO;
- Rez. A.806(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO;
- IMO COMSAR/Circ. 32;
- UIT-R M.491-1 (07/86);
- UIT-R M.492-6 (10/95);
- UIT-R M.540-2 (06/90);
- UIT-R M.625-3 (10/95);
- UIT-R M.688 (06/90).
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- ETSI ETS 300 067 Ed.1 (1990-11);
- ETSI ETS 300 067/A1 Ed.1 (1993-10)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- ETSI ETS 300 067 Ed.1 (1990-11);
- ETSI ETS 300 067/A1 Ed.1 (1993-10).
B + D
B + E
B + F
A.1/5.6 Radiobaliză în bandă
de 406 MHz (COSPAS-SARSAT)
- Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 14 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 14 a
IMO.
- Reg. IV/7;
- Reg. X/3;
- Rez. A.662(16) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.696(17) a IMO;
- Rez. A.810(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 862;
- IMO COMSAR/Circ. 32;
- UIT-R M.633-3 (05/04);
- UIT-R M.690-1 (10/95).
- IMO MSC/
Circ. 862;
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008),
- ETSI EN 300 066
V 1.3.1 (2001-01)
sau
- IMO MSC/
Circ. 862;
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61097-2 (2008).
NOTĂ:
IMO MSC/Circ. 862
se aplică doar
dispozitivului
opţional care permite
activarea de la
distanţă, nu şi
radiobalizei propriu-
zise.
B + D
B + E
B + F
A.1/5.7 Radiobaliză în bandă-L (INMARSAT) Punct lăsat necompletat în mod intenţionat.
A.1/5.8 Receptor de veghe în bandă de 2 182 KHz Punct lăsat necompletat în mod intenţionat.
A.1/5.9 Generator de semnal de alarmă bitonal Punct lăsat necompletat în mod intenţionat.
A.1/5.10 Instalaţie radio în bandă MF care permite transmisia şi recepţia prin ASN şi radiotelefonie
NOTĂ:
În conformitate cu deciziile IMO şi UIT, cerinţele pentru generatorul de semnal de alarmă bitonal şi transmisie în H3E nu se mai aplică în standardele de încercări.
- Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO.
- Reg. IV/9;
- Reg. IV/10;
- Reg. X/3;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.804(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO;
- IMO COMSAR/Circ. 32;
- UIT-R M.493-13 (10/09);
- UIT-R M.541-9 (05/04).
- IMO MSC/
Circ. 862;
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- ETSI EN 300 338-1 V1.3.1 (2010-
02);
- ETSI EN 300 338-2 V1.3.1 (2010-
02);
- ETSI ETS 300 373-1 V1.3.1 (2011-
01);
- ETSI EN 301 843-5 V1.1.1 (2004-
06)
sau
- IMO MSC/Circ. 862;
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61097-3 (1994);
- CEI 61097-9 (1997);
- seria CEI 61162.
B + D
B + E
B + F
A.1/5.11 Receptor de veghe
prin ASN în bandă MF
- Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 14 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 14 a
IMO.
- Reg. IV/9;
- Reg. IV/10;
- Reg. X/3;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.804(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO;
- IMO COMSAR/Circ. 32;
- UIT-R M.493-13 (10/09);
- UIT-R M.541-9 (05/04);
- UIT-R M.1173 (10/95).
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- ETSI EN 300
338-1 V1.3.1 (2010-
02);
- ETSI EN 300
338-2 V1.3.1 (2010-
02);
- ETSI EN 301 033
V1.2.1 (2010-09);
- ETSI EN 301
843-5 V1.1.1 (2004-
06)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61097-3 (1994);
- CEI 61097-8 (1998);
- seria CEI 61162.
B + D
B + E
B + F
A.1/5.12 Inmarsat-B SES
NOTĂ:
Serviciul va fi întrerupt începând de la data de 31 decembrie 2014.
- Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO.
- Reg. IV/10;
- Reg. X/3;
- Rez. A.570(14) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.808(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 862;
- IMO COMSAR/Circ. 32.
- IMO MSC/Circ. 862;
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008) sau
- IMO MSC/Circ. 862;
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008).
B + D
B + E
B + F
A.1/5.13 Inmarsat-C SES - Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO.
- Reg. IV/10;
- Reg. X/3;
- Rez. A.570(14) a IMO;
- Rez. A.664(16) a IMO (Se
aplică doar dacă Inmarsat-C SES include funcţii EGC.);
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.807(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 862;
- IMO COMSAR/Circ. 32.
- IMO MSC/Circ. 862;
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- ETSI ETS 300 460
Ed.1 (1996-05);
- ETSI ETS 300 460/A1 (1997-11);
- ETSI EN 300 829
V1.1.1 (1998-03);
- ETSI EN 301 843-1 V1.3.1 (2012-
08)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61097-4 (2007);
- seria CEI 61162.
B + D
B + E
B + F
A.1/5.14 Instalaţie radio în
bandă MF/HF care
permite transmisia şi
recepţia prin ASN,
NBDP şi radiotelefonie
NOTĂ:
În conformitate cu
deciziile IMO şi UIT,
cerinţele pentru
generatorul de semnal
de alarmă bitonal şi
transmisie în A3H nu
se mai aplică în
standardele de
încercări.
- Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 14 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 14 a
IMO.
- Reg. IV/10;
- Reg. X/3;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.806(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 862;
- IMO COMSAR/Circ. 32;
- UIT-R M.476-5 (10/95);
- UIT-R M.491-1 (07/86);
- UIT-R M.492-6 (10/95);
- UIT-R M.493-13(10/09);
- UIT-R M.541-9 (05/04);
- UIT-R M.625-3 (10/95);
- UIT-R M.1173 (10/95).
- IMO MSC/Circ.
862;
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- ETSI ETS 300
067 Ed.1 (1990-11);
- ETSI ETS 300
067/A1 Ed.1 (1993-
10);
- ETSI EN 300
338-1 V1.3.1 (2010-
02);
- ETSI EN 300
338-2 V1.3.1 (2010-
02);
- ETSI ETS 300
373-1 V1.3.1 (2011-
01);
- ETSI EN 301
843-5 V1.1.1 (2004-
06)
sau
- IMO MSC/Circ.
862;
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61097-3 (1994);
- CEI 61097-9 (1997);
- seria CEI 61162.
B + D
B + E
B + F
A.1/5.15 Receptor de veghe
prin ASN în bandă
MF/HF
- Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 14 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 14 a
IMO.
- Reg. IV/10;
- Reg. X/3;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.806(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO;
- IMO COMSAR/Circ. 32;
- UIT-R M.493-13 (10/09);
- UIT-R M.541-9 (05/04).
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- ETSI EN 300
338-1 V1.3.1 (2010-
02);
- ETSI EN 300
338-2 V1.3.1 (2010-
02);
- ETSI EN 301 033
V1.3.1 (2010-09);
- ETSI EN 301
843-5 V1.1.1 (2004-
06)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61097-3 (1994);
- CEI 61097-8 (1998);
- seria CEI 61162.
B + D
B + E
B + F
A.1/5.16 Aparat radiotelefonic aeronautic de emisie- recepţie în VHF Punctul a fost mutat la A.2/5.8.
A.1/5.17 Aparat radiotelefonic
portabil de emisie -
recepţie în VHF pentru
ambarcaţiunile de
salvare
- Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 14 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 14 a
IMO.
- Reg. III/6;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.809(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8, 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8, 14 a IMO;
- Rez. MSC.149(77) a IMO;
- UIT-R M.489-2 (10/95).
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- ETSI EN 300 225
V1.4.1 (2004-12);
- ETSI EN 301
843-2 V1.2.1 (2004-
06)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61097-12 (1996).
B + D
B + E
B + F
A.1/5.18 Aparat radiotelefonic
fix de emisie-recepţie
în VHF pentru
ambarcaţiunile de
salvare
- Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 14 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 14 a
IMO.
- Reg. III/6;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.809(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8, 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8, 14 a IMO;
- UIT-R M.489-2 (10/95).
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- ETSI EN 301 466
V1.1.1 (2000-10)
sau
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61097-12 (1996).
B + D
B + E
B + F
A1/5.19 Inmarsat-F 77 - Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 14 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 14 a
IMO.
- Reg. IV/10;
- Rez. A.570(14) a IMO;
- Rez. A.808(19) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO;
- IMO MSC/Circ. 862;
- IMO COMSAR/Circ. 32.
- IMO MSC/
Circ. 862;
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61097-13 (2003)
sau
- IMO MSC/
Circ. 862;
- CEI 60945 (2002), inclusiv CEI
60945 Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61097-13 (2003).
B + D
B + E
B + F
   6. Echipamente cerute de convenţia COLREG 72
   


Nr.

Denumirea echipamentului
Regula din COLREG 72 prin care se cere
"aprobarea de tip"
Regulile din COLREG, precum şi rezoluţiile şi circularele corespunzătoare ale IMO, după caz
Standarde de încercări
Module de evaluare a conformităţii
1 2 3 4 5 6
A.1/6.1 Lumini de navigaţie - COLREG
anexa I/14.
- COLREG anexa I/14;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.253(83) a IMO.
- EN 14744 (2005),
inclusiv AC (2006);
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008)
sau
- EN 14744 (2005),
inclusiv AC (2006);
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008).
B + D
B + E
B + F
G
   7. Echipamente de siguranţă pentru vrachiere
    Nu există niciun astfel de echipament în prezenta anexă.
   8. Echipamente conform SOLAS capitolul II-1. Construcţie - structură, compartimentare şi stabilitate, maşini şi instalaţii electrice
   



Nr.


Denumirea echipamentului
Regula din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, prin care se cere "aprobarea de tip" Regulile din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, precum şi rezoluţiile şi circularele corespunzătoare ale IMO, după caz

Standarde de încercări

Module de evaluare a conformităţii
1 2 3 4 5 6
A.1/8.1 Detectoare ale
nivelului apei
- Reg. II-1/22-1;
- Reg. II-1/25;
- Reg. XII/12.
- Reg. II-1/25;
- Reg. XII/12;
- Rez. A.1021(26) a IMO;
- Rez. MSC.188(79) a IMO.
- CEI 60092-504 (2001), inclusiv CEI
60092-504 Rectificarea 1 (2011);
- CEI 60529 (2001),
inclusiv: Rectificarea 1 (2003);
Rectificarea 2 (2007);
Rectificarea 3 (2009);
- Rez. MSC.188(79) a
IMO;
- IMO MSC.1/
Circ. 1291.
B + D
B + E
B + F
   
ANEXA Nr. 3
  (Anexa A.2 la Hotărârea Guvernului nr. 494/2006)

   
ECHIPAMENTE
pentru care nu există standarde de încercări detaliate în instrumentele internaţionale

   Note generale: a) Regulile SOLAS se referă la versiunea consolidată din 2009 a SOLAS.
   b) În cazul anumitor denumiri ale echipamentelor, coloana 5 arată unele variante posibile ale produselor în cadrul aceleiaşi
denumiri. Variantele produselor sunt menţionate în mod independent şi sunt separate între ele printr-o linie punctată. În scopul
certificării trebuie aleasă doar varianta relevantă, după caz. (Exemplu: A.1/3.3).
   1. Mijloace de salvare
    Coloana 4: Circulara MSC.980 a IMO se aplică în afara cazurilor când este înlocuită de instrumentele specifice menţionate în
coloana 4.

   
Nr. Denumirea echipamentului Regula din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, prin care se cere "aprobarea de tip" Regulile din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, precum şi rezoluţiile şi circularele corespunzătoare ale IMO, după caz Standarde de încercări Module de evaluare a conformităţii
1 2 3 4 5 6
A.2/1.1 Reflector radar pentru plute de salvare - Reg. III/4;
- Reg. III/34;
- Reg. X/3.
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) a IMO
A.2/1.2 Materiale pentru costumele de imersiune Punct lăsat necompletat în mod intenţionat.
A.2/1.3 Mijloace de lansare la apă prin degajare liberă pentru ambarcaţiunile de salvare - Reg. III/4;
- Reg. III/34.
- Reg. III/13;
- Reg. III/16;
- Reg. III/26;
- Reg. III/34;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 8 a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) I, IV, VI a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 8 a IMO.
A.2/1.4 Scări de îmbarcare Punctul a fost mutat la A.1/1.29.
A.2/1.5 Instalaţii de alarmă generală în caz de urgenţă şi de comunicare cu publicul (atunci când se utilizează ca dispozitiv de alarmă în caz de incendiu se aplică A.1/3.53). - Reg. III/6 - Rez. A.1021(26) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.48(66) (Cod LSA) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a IMO;
- IMO MSC/Circ. 808.
- ISO 27991 (2008)
   2. Prevenirea poluării marine
   
Nr. Denumirea echipamentului Regula din MARPOL 73/78, cu modificările ulterioare, prin care se cere "aprobarea de tip" Regulile din MARPOL 73/78, cu modificările ulterioare, precum şi rezoluţiile şi circularele corespunzătoare ale IMO, după caz Standarde de încercări Module de evaluare a conformităţii
1 2 3 4 5 6
A.2/2.1 Analizor NOx de tip detector chemiluminescent (CLD) sau detector chemiluminescent încălzit (HCLD) pentru utilizare la măsurători directe la bordul navei Punctul a fost mutat la A.1/2.8.
A.2/2.2 Instalaţii de bord de epurare a gazelor arse Punctul a fost mutat la A.1/2.10.
A.2/2.3 Echipament care utilizează alte metode echivalente de reducere a emisiilor de NOx la bord - Anexa VI, Reg. 4 - Anexa VI, Reg. 4
A.2/2.4 Echipament care utilizează alte metode tehnologice de reducere a emisiilor de SOx - Rez. MEPC.176(58) a IMO - (MARPOL,
anexa VI revizuită, Reg. 4);
- Rez. MEPC.184(59) a IMO.
- Rez. MEPC.176(58) a IMO - (MARPOL, anexa VI revizuită, Reg. 4)
A.2/2.5 (Echipa- ment nou) Analizori de NOx la bord care utilizează o metodă de măsurare diferită de metoda măsurării şi monitorizării directe din Codul tehnic privind NOx 2008 - Rez. MEPC.176(58) a IMO - (MARPOL,
anexa VI revizuită, Reg. 4)
- Rez. MEPC.176(58) a IMO - (MARPOL, anexa VI revizuită, Reg. 4)
   3. Echipamente de protecţie împotriva incendiilor
   
Nr. Denumirea echipamentului Regula din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, prin care se cere "aprobarea de tip" Regulile din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, precum şi rezoluţiile şi circularele corespunzătoare ale IMO, după caz Standarde de încercări Module de evaluare a conformităţii
1 2 3 4 5 6
A.2/3.1 Stingătoare de incendiu fixe şi mobile Punctul a fost mutat la A.1/3.52.
A.2/3.2 Duze pentru instalaţii fixe de stingere a incendiilor cu apă sub presiune în încăperile de categorie specială, încăperile ro-ro pentru marfă, încăperile ro-ro şi încăperile pentru vehicule Punctul a fost mutat la A.1/3.49.
A.2/3.3 Pornirea grupurilor generatoare pe vreme rece (dispozitive de pornire) Punctul a fost mutat la A.2/8.1.
A.2/3.4 Duze de tip combinat (jet pulverizat/jet compact) Punctul a fost mutat la A.1/3.55.
A.2/3.5 Componente ale instalaţiilor fixe de detectare şi avertizare în caz de incendiu pentru posturile de comandă, încăperile de serviciu, încăperile de locuit, încăperile de maşini şi încăperile de maşini nesupravegheate Punctul a fost mutat la A.1/3.51.
A.2/3.6 Detectoare de fum Punctul a fost mutat la A.1/3.51.
A.2/3.7 Detectoare de căldură Punctul a fost mutat la A.1/3.51.
A.2/3.8 Lampă electrică de siguranţă - Reg. II-2/10;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 3 a IMO.
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 3 a IMO.
- seria CEI 60079
A.2/3.9 Îmbrăcăminte de protecţie rezistentă la acţiunea substanţelor chimice - Reg. II-2/19 - Reg. II-2/19;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
- EN 943-1 (2002),
inclusiv AC (2005);
- EN 943-2 (2002);
- EN ISO 6529 (2001);
- EN ISO 6530 (2005);
- EN 14605 (2005),
inclusiv A1(2009);
- IMO MSC/ Circ. 1120.
A.2/3.10 Instalaţii de iluminat amplasate la joasă înălţime Punctul a fost mutat la A.1/3.40.
A.2/3.11 Duze pentru instalaţii fixe de stingere a incendiilor cu apă pulverizată sub presiune în încăperile de maşini Punctul a fost mutat la A.1/3.10.
A.2/3.12 Instalaţii echivalente fixe cu gaz de stingere a incendiilor pentru încăperile de maşini şi compartimentele pompelor de marfă Punctul a fost mutat la A.1/3.45.
A.2/3.13 Aparat de respiraţie cu aer comprimat (nave de mare viteză - HSC). Punct anulat
A.2/3.14 Furtunuri de incendiu (tip mosor) Punctul a fost mutat la A.1/3.56.
A.2/3.15 Componente ale instalaţiilor de detectare a fumului prin prelevare de eşantioane de aer Punctul a fost mutat la A.1/3.63.
A.2/3.16 Detectoare de flăcări Punctul a fost mutat la A.1/3.51.
A.2/3.17 Avertizoare de incendiu cu comandă manuală Punctul a fost mutat la A.1/3.51.
A.2/3.18 Dispozitive de alarmă în caz de incendiu Punctul a fost mutat la A.1/3.53.
A.2/3.19 Componente ale instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor pe bază de apă şi cu acţiune directă destinate încăperilor de maşini de tip "A" Punctul a fost mutat la A.1/3.48.
A.2/3.20 Mobilier tapiţat Punctul a fost mutat la A.1/3.20.
A.2/3.21 Componente ale instalaţiilor de stingere a incendiilor pentru magazii de vopsele şi lichide inflamabile - Reg. II-2/10 - Reg. II-2/10;
- IMO MSC.1/Circ. 1239.
A.2/3.22 Componente ale instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor pentru conductele de evacuare ale cuptoarelor din bucătării - Reg. II-2/9 - Reg. II-2/9
A.2/3.23 Componente ale instalaţiilor de stingere a incendiilor pentru eliporturi Punctul a fost mutat la A.1/3.67.
A.2/3.24 Dispozitive portabile de aplicare a spumei - Reg. II-2/10;
- Reg. II-2/20;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/10;
- Reg. II-2/20;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 4 a IMO;
- IMO MSC.1/Circ. 1.239;
- IMO MSC.1/Circ. 1.313.
A.2/3.25 Construcţii de tip "C" Punctul a fost mutat la A.1/3.64.
A.2/3.26 Instalaţii cu combustibil gazos pentru uz casnic (componente) - Reg. II-2/4 - Reg. II-2/4;
- IMO MSC.1/Circ. 1276.
A.2/3.27 Componente ale instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor cu gaz (CO2) - Reg. II-2/10;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/10;
- Reg. II-2/20;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO;
- Rez. MSC.98(73) (Cod FSS) 5 a IMO;
- IMO MSC.1/Circ. 1313;
- IMO MSC.1/Circ. 1318.
Dispozitive electrice automate de comandă şi temporizare:
- EN 12094-1 (2003).
Dispozitive neelectrice automate de comandă şi temporizare:
- EN 12094-2 (2003).
Dispozitive manuale de declanşare şi oprire:
- EN 12094-3 (2003).
Ansambluri de supape şi declanşatoarele lor:
- EN 12094-4 (2004).
Robinete direcţionale de înaltă şi joasă presiune şi declanşatoarele lor:
- EN 12094-5 (2006).
Dispozitive neelectrice de scoatere din funcţiune:
- EN 12094-6 (2006).
Duze pentru sisteme cu CO2:
- EN 12094-7 (2000), inclusiv A1 (2005).
Racorduri:
- EN 12094-8 (2006).
Manometre şi presostate:
- EN 12094-10 (2003).
Dispozitive mecanice de cântărire:
- EN 12094-11 (2003).
Clapete antiretur:
- EN 12094-13 (2001), inclusiv AC (2002).
Dispozitive odorizante pentru instalaţiile cu CO2 de joasă presiune:
- EN 12094-16 (2003).
A.2/3.28 Componente ale instalaţiilor de stingere a incendiilor cu spumă cu coeficient mediu de expandare - dispozitive fixe cu spumă pentru punţile navelor cisternă Punctul a fost mutat la A.1/3.57.
A.2/3.29 Componente ale instalaţiilor fixe de stingere a incendiilor cu spumă cu coeficient redus de expandare pentru încăperile de maşini şi protecţia punţilor navelor cisternă Punctul a fost mutat la A.1/3.58.
A.2/3.30 Spumă expandabilă pentru instalaţii fixe de stingere a incendiilor de la bordul navelor care transportă produse chimice Punctul a fost mutat la A.1/3.59.
A2/3.31 Instalaţii manuale de pulverizare a apei - Reg. II-2/10;
- Reg. II-2/19.
- Reg. II-2/10;
- Reg. II-2/19.
A.2/3.32 Stingătoare de incendiu cu pudră chimică uscată Punctul a fost mutat la A.1/3.62.
A2/3.33
Echipa- ment nou
Furtunuri de incendiu cu diametru > 52 mm - Reg. II-2/10;
- Reg. X/3.
- Reg. II-2/10;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 7 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 7 a IMO.
   4. Echipamente de navigaţie
   Note aplicabile secţiunii 4: Echipamente de navigaţie
    Coloanele 3 şi 4: Trimiterile la capitolul V din SOLAS se vor considera ca trimiteri la SOLAS 1974, astfel cum a fost modificat la MSC 73, intrat în vigoare la 1 iulie 2002.
    Coloana 5:
    Seria CEI 61162 se referă la următoarele standarde de referinţă pentru Echipamente şi sisteme de navigaţie şi radiocomunicaţii maritime - Interfeţe numerice:
   - CEI 61162-1 ed4.0 (2010-11) - Partea 1: Emiţător unic şi receptoare multiple
   - CEI 61162-2 ed1.0 (1998-09) - Partea 2: Emiţător unic şi receptoare multiple, transfer rapid de date
   - CEI 61162-3 ed1.1 consolidat cu amendamentul 1 (2010-11) - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - CEI 61162-3 ed1.0 (2008-05) - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - CEI 61162-3-am1 ed1.0 (2010-06) amendament 1 - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - CEI 61162-450 ed1.0 (2011-06) - Partea 450: Emiţătoare multiple şi receptoare multiple - Interconectare Ethernet
    Seria EN 61162 se referă la următoarele standarde de referinţă pentru Echipamente şi sisteme de navigaţie şi radiocomunicaţii maritime - Interfeţe numerice:
   - EN 61162-1 (2011) - Partea 1: Emiţător unic şi receptoare multiple
   - EN 61162-2 (1998) - Partea 2: Emiţător unic şi receptoare multiple, transfer rapid de date
   - EN 61162-3 (2008) - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - EN 61162-3-am1 (2010) amendament 1 - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - EN 61162-450 (2011) - Partea 450: Emiţătoare multiple şi receptoare multiple - Interconectare Ethernet.
   
Nr. Denumirea echipamentului Regula din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, prin care se cere "aprobarea de tip" Regulile din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, precum şi rezoluţiile şi circularele corespunzătoare ale IMO, după caz Standarde de încercări Module de evaluare a conformităţii
1 2 3 4 5 6
A.2/4.1 Girocompas pentru navele de mare viteză Punctul a fost mutat la A.1/4.31.
A.2/4.2 Sistem de control al direcţiei de deplasare pentru navele de mare viteză (anterior, pilot automat) Punctul a fost mutat la A.1/4.40.
A.2/4.3 Dispozitiv pentru transmiterea informaţiei de drum THD (metoda GNSS) Punctul a fost mutat la A.1/4.41.
A.2/4.4 Lampă de semnalizare pe timp de zi Punctul a fost mutat la A.1/4.52.
A.2/4.5 Reflector pentru navele de mare viteză Punctul a fost mutat la A.1/4.42.
A.2/4.6 Echipament pentru vizibilitate nocturnă destinat navelor de mare viteză Punctul a fost mutat la A.1/4.43.
A.2/4.7 Sistem de urmărire a drumului navei Punctul a fost mutat la A.1/4.33.
A.2/4.8 Sistem electronic de date şi vizualizare a hărţilor maritime (ECDIS) Punctul a fost mutat la A.1/4.30.
A.2/4.9 Dispozitiv de rezervă pentru sistemul electronic de date şi vizualizare a hărţilor maritime (ECDIS) Punctul a fost mutat la A.1/4.30.
A.2/4.10 Sistem de vizualizare a hărţilor cu grafică raster (RCDS) Punctul a fost mutat la A.1/4.30.
A.2/4.11 Echipament combinat
GPS/GLONASS
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) a IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a IMO;
- Rez. MSC.115(73) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- EN 61108-1 (2003);
- EN 61108-2 (1998);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- CEI 61108-1 (2003);
- CEI 61108-2 (1998);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288 Ed.1.0 (2008).
A.2/4.12 Echipament DGPS şi DGLONASS Punctul a fost mutat la A.1/4.44, A.1/4.50 şi A.1/4.51.
A.2/4.13 Girocompas pentru navele de mare viteză Punctul a fost mutat la A.1/4.31.
A.2/4.14 Înregistrator de date privind voiajul (VDR) Punctul a fost mutat la A.1/4.29.
A.2/4.15 Sistem de navigaţie integrat Punctul a fost mutat la A.1/4.59.
A.2/4.16 Sistem de punte integrat Punct lăsat necompletat în mod intenţionat.
A.2/4.17 Amplificator de radiolocaţie Punctul a fost mutat la A.1/4.53.
A.2/4.18 Sistem de recepţie acustică Punctul a fost mutat la la A.1/4.58.
A.2/4.19 Compas magnetic
pentru navele de mare
viteză
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) a IMO.
- Rez. A.382(X) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a IMO.
- ISO 1069 (1973);
- ISO 25862 (2009);
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008)
sau
- ISO 1069 (1973);
- ISO 25862 (2009);
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008).
A.2/4.20 Sistem de control al
drumului pentru -
nave de mare viteză
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) a IMO.
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288 Ed.1.0 (2008).
A.2/4.21 Material cartografic pentru radarul de bord Punctul a fost mutat la A.1/4.45.
A.2/4.22 Dispozitiv pentru transmiterea informaţiei de drum THD (metoda giroscopică) Punctul a fost mutat la A.1/4.46.
A.2/4.23 Dispozitiv pentru transmiterea informaţiei de drum THD (metoda magnetică) Punctul a fost mutat la A.1/4.2.
A.2/4.24 Indicator de împingere - Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288 Ed.1.0 (2008).
A.2/4.25 Indicatoare ale
împingerii laterale, ale
cârmei şi a regimului
de funcţionare
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) a IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288 Ed.1.0 (2008).
A.2/4.26 Indicator al vitezei de giraţie Punctul a fost mutat la A.1/4.9.
A.2/4.27 Indicator al unghiului cârmei Punctul a fost mutat la A.1/4.20.
A.2/4.28 Indicator al vitezei de rotaţie a elicei Punctul a fost mutat la A.1/4.21.
A.2/4.29 Indicator al pasului elicei Punctul a fost mutat la A.1/4.22.
A.2/4.30 Sistem de punte
integrat
- Reg. V/18;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC
1994) 13 a
IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 13 a
IMO.
- Reg. V/19;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 15 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 15 a IMO;
- Rez. MSC.191(79) a IMO;
- IMO SN.1/Circ. 288.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162;
- EN 62288 (2008)
sau
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162;
- CEI 62288 Ed.1.0 (2008).
A.2/4.31 Dispozitiv pentru relevment Punctul a fost mutat la A.1/4.54.
A.2/4.32 Sistem de alarmă şi supraveghere a navigaţiei de punte (BNWAS) Punctul a fost mutat la A.1/4.57.
A.2/4.33 Sistem de control pentru urmărirea drumului navei (funcţionează la viteza navei de peste 30 de noduri) Punct lăsat necompletat în mod intenţionat.
A.2/4.34 Echipament având funcţii de identificare şi urmărire la distanţă mare a navelor (LRIT) - Reg. V/19 - Reg. V/19-1;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.813(19) a IMO;
- Rez. MSC.202(81) a IMO;
- Rez. MSC.211(81) a IMO;
- Rez. MSC.263(84) a IMO;
- IMO MSC.1/Circ 1307.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162 sau
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162.
A.2/4.35 Receptor Galileo Punctul a fost mutat la A.1/4.56.
A.2/4.36 Echipament AIS SART Punctul a fost mutat la A.1/4.55.
   5. Echipamente de radiocomunicaţii
   Note aplicabile secţiunii 5: Echipamente de radiocomunicaţii.
    Coloana 5:
    Seria CEI 61162 se referă la următoarele standarde de referinţă pentru Echipamente şi sisteme de navigaţie şi radiocomunicaţii maritime - Interfeţe numerice:
   - CEI 61162-1 ed4.0 (2010-11) - Partea 1: Emiţător unic şi receptoare multiple
   - CEI 61162-2 ed1.0 (1998-09) - Partea 2: Emiţător unic şi receptoare multiple, transfer rapid de date
   - CEI 61162-3 ed1.1 consolidat cu amendamentul 1 (2010-11) - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - CEI 61162-3 ed1.0 (2008-05) - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - CEI 61162-3-am1 ed1.0 (2010-06) amendamentul 1 - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - CEI 61162-450 ed1.0 (2011-06) - Partea 450: Emiţătoare multiple şi receptoare multiple - Interconectare Ethernet
    Seria EN 61162 se referă la următoarele standarde de referinţă pentru Echipamente şi sisteme de navigaţie şi radiocomunicaţii maritime - Interfeţe numerice:
   - EN 61162-1 (2011) - Partea 1: Emiţător unic şi receptoare multiple
   - EN 61162-2 (1998) - Partea 2: Emiţător unic şi receptoare multiple, transfer rapid de date
   - EN 61162-3 (2008) - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - EN 61162-3-am1 (2010) amendamentul 1 - Partea 3: Reţele de comunicaţii seriale de date pentru instrumente
   - EN 61162-450 (2011) - Partea 450: Emiţătoare multiple şi receptoare multiple - Interconectare Ethernet.
   
Nr. Denumirea echipamentului Regula din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, prin care se cere "aprobarea de tip" Regulile din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, precum şi rezoluţiile şi circularele corespunzătoare ale IMO, după caz Standarde de încercări Module de evaluare a conformităţii
1 2 3 4 5 6
A.2/5.1 Radiobaliză EPIRB în bandă VHF - Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) a IMO.
- Reg. IV/8;
- Rez. A.662(16) a IMO;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. A.805(19) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a IMO;
- UIT-R M.489-2 (10/95);
- UIT-R M.693 (06/90).
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008) sau
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008).
A.2/5.2 Sursă de energie de rezervă pentru alimentare radio - Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) a IMO.
- Reg. IV/13;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a IMO;
- IMO COMSAR/Circ. 16;
- IMO COMSAR/Circ. 32.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008) sau
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008).
A.2/5.3 Inmarsat-F SES Punctul a fost mutat la A.1/5.19.
A.2/5.4 Panou pentru cazuri de sinistru - Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) a IMO.
- Reg. IV/6;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a IMO;
- IMO MSC/Circ. 862;
- IMO COMSAR/Circ. 32.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008) sau
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008).
A.2/5.5 Panou pentru semnale de alertare sau semnalizare în caz de sinistru - Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) a IMO.
- Reg. IV/6;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) a IMO;
- IMO MSC/Circ. 862;
- IMO COMSAR/Circ. 32.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008) sau
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008).
A.2/5.6 Radiobaliză în bandă-L (INMARSAT)
Punct lăsat necompletat în mod intenţionat.
A.2/5.7 Sistem de alarmă de securitate al navei - Reg. XI-2/6;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.147(77) a IMO;
- IMO MSC/Circ. 1.072.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria EN 61162 sau
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- seria CEI 61162.
A.2/5.8
Ex
A.1/5.16
Aparat radiotelefonic
aeronautic de emisie-
recepţie în VHF
- Reg. IV/14;
- Reg. X/3;
- Rez. MSC.36(63)
Cod HSC 1994)
14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC
2000) 14 a
IMO.
- Reg. IV/7;
- Rez. A.694(17) a IMO;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 14 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 14 a IMO;
- Rez. MSC.80(70) a IMO;
- IMO COMSAR/Circ. 32;
- Convenţia OACI, anexa 10,
reglementări privind
radiocomunicaţiile.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- ETSI EN 301 688
V1.1.1 (2000-07)
sau
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- ETSI EN 301 688
V1.1.1 (2000-07).
   6. Echipamente cerute de Convenţia COLREG 72
   
Nr. Denumirea echipamentului Regula din COLREG 72 prin care se cere "aprobarea de tip" Regulile din COLREG, precum şi rezoluţiile şi circularele corespunzătoare ale IMO, după caz Standarde de încercări Module de evaluare a conformităţii
1 2 3 4 5 6
A.2/6.1 Lumini de navigaţie Punctul a fost mutat la A.1/6.1.
A.2/6.2 Mijloace de
semnalizare
acustică
- CORLEG 72
anexa III/3.
- CORLEG 72 anexa III/3;
- Rez. A.694(17) a IMO.
- EN 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- fluiere - COLREG 72
anexa III/1 (funcţionare);
- clopote sau gonguri -
COLREG 72 anexa III/2 (funcţionare)
sau
- CEI 60945 (2002),
inclusiv CEI 60945
Rectificarea 1 (2008);
- fluiere - COLREG 72
anexa III/1 (funcţionare);
- clopote sau gonguri -
COLREG 72 anexa III/2 (funcţionare).
   7. Echipamente de siguranţă pentru vrachiere
   
Nr. Denumirea echipamentului Regula din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, prin care se cere "aprobarea de tip" Regulile din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, precum şi rezoluţiile şi circularele corespunzătoare ale IMO, după caz Standarde de încercări Module de evaluare a conformităţii
1 2 3 4 5 6
A.2/7.1 Calculator de încărcare - Reg. XII/11;
- Conferinţa SOLAS 1997,
Rez. 5.
- Reg. XII/11;
- Conferinţa SOLAS 1997, Rez. 5.
- IMO MSC.1/Circ 1229
A.2/7.2 Indicatoare ale nivelului apei pentru vrachiere Punct anulat
   8. Echipamente conform SOLAS capitolul II-1
   
Nr. Denumirea echipamentului Regula din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, prin care se cere "aprobarea de tip" Regulile din SOLAS 74, cu modificările ulterioare, precum şi rezoluţiile şi circularele corespunzătoare ale IMO, după caz Standarde de încercări Module de evaluare a conformităţii
1 2 3 4 5 6
A.2/8.1 Pornirea grupurilor
generatoare pe vreme
rece (dispozitive de
pornire)
- Reg. II-1/44;
- Reg. X/3.
- Reg. II-1/44;
- Rez. MSC.36(63) (Cod HSC 1994) 12 a IMO;
- Rez. MSC.97(73) (Cod HSC 2000) 12 a IMO.