Ministerul Transporturilor - MT - Ordin nr. 703/2016 din 18 august 2016
Ordinul nr. 703/2016 pentru publicarea acceptării rectificărilor aduse Rezoluţiei MSC.216(82) prin documentul MSC 82/24/Add.1/Corr.7 al Organizaţiei Maritime Internaţionale din 21 iunie 2016
În vigoare de la 08 septembrie 2016
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 700 din 08 septembrie 2016. Nu există modificări până la
04 octombrie 2016.
Având în vedere art. 2 din Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 436/2009 pentru publicarea acceptării amendamentelor la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.194 (80) anexa 2 şi prin Rezoluţia MSC.216 (82) anexa 2 ale Comitetului Securităţii Maritime din 20 mai 2005, respectiv 8 decembrie 2006,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Art. 1. -
Se publică rectificările aduse Rezoluţiei MSC.216(82) prin documentul MSC 82/24/Add.1/Corr.7 al Organizaţiei Maritime Internaţionale din 21 iunie 2016, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. -
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul transporturilor, Petru Sorin Buşe |
|
Bucureşti, 18 august 2016.
Nr. 703.
ANEXĂ
ORGANIZAŢIA MARITIMĂ INTERNAŢIONALĂ |
COMITETUL SECURITĂŢII MARITIME A 82-a sesiune Agenda pct. 24 |
|
MSC 82/24/Add.1/Corr.7 21 iunie 2016 Original: ENGLEZĂ |
RAPORTUL COMITETULUI SECURITĂŢII MARITIME
privind cea de-a optzeci şi doua sesiune a sa
Rectificări
ANEXA Nr. 2
REZOLUŢIA MSC.216 (82)
(adoptată la 8 decembrie 2006)
Adoptarea amendamentelor la Convenţia internaţională din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, aşa cum a fost amendată
În anexa 2, se adaugă următorul text după paragraful 1 existent:
" PARTEA D
INSTALAŢII ELECTRICE
Regula 42
- Sursa de energie electrică de avarie la navele de pasageri
2.
În paragraful 2.6.1 existent trimiterea la regula 15 se înlocuieşte cu trimiterea la regula 13 şi se adaugă următoarea notă de subsol cu referire la regula 13:
" *
Înainte de 1 ianuarie 2009 regula 13 a fost regula 15."
3.
În prima parte a paragrafului 4.2 existent, trimiterea la regula 15.7.3.3 se înlocuieşte cu trimiterea la regula 13.7.3.3 şi se adaugă următoarea notă de subsol cu referire la regula 13.7.3.3:
" *
Înainte de 1 ianuarie 2009 regula 13.7.3.3 a fost regula 15.7.3.3."
4.
În a doua parte a paragrafului 4.2 existent, trimiterea la regula 15.7.2 se înlocuieşte cu trimiterea la regula 13.7.2 şi se adaugă următoarea notă de subsol cu referire la regula 13.7.2:
" *
Înainte de 1 ianuarie 2009 regula 13.7.2 a fost regula 15.7.2.""