CĂPITĂNIA ZONALĂ GALAŢI
Pe malurile Dunării, portul Galați trăiește odiseea timpului de secole întregi. Deși începuturile exacte ale orașului și portului rămân sub semnul ipotezelor, documentele certe ne poartă în anul 1541, când Georg Reicherstorffer îl menționează în „Ohorographia Moldovei". Legătura indisolubilă între Galați și navigația Dunării este marcată de rolul pârcălabului local, responsabil de reglementarea traficului fluvial, sub autoritatea domniei.
O dată cu secolul al XIX-lea, portul prinde contur modern: în 1830, la Adunarea Obștească a Moldovei se hotărăște înființarea stațiunii de carantină la Galați, iar 13 carantine se vor întinde de-a lungul liniei de front maritim fluvial. În 1865 se semnează la Galați primul act public privind navigația Dunării, iar instituția Căpitănatului primește atestare în 1868.
Un moment de mândrie apare în 1884, odată cu numirea inginerului Anghel Saligny pentru administrarea podurilor CFR și edificarea silozurilor – primele din lume construite pe structuri din beton armat pentru celule. Sub influența sa, se conturează proiecte de navigație națională. Într-o recunoaștere internațională, căpitanul Portului Galați, Petre Demetriade, primește în 1899 brevetul Ordinului „Coroana Prusiei", acordat de împăratul Germaniei.
Astăzi, Căpitănia Zonală Galați este nu doar un stâlp al administrației fluviale, ci și un simbol al continuității între memoria portului vechi și evoluția navigației românești.
