ISTORIC
Începuturile sistemului format din căpităniile de port se pierd în negurile istoriei. Astfel, prima căpitănie de port este atestată documentar la anul 1600, pe vremea lui Mihai Vodă Viteazul și ființa la Corabia. Rolul ei era acela de a fi stavilă împotriva bolilor ce puteau fi aduse de navele care făceau comerț pe Dunăre.
Căpităniile de port au funcţionat încă dinaintea Revoluţiei de la 1848, asigurând buna desfăşurare a operaţiunilor portuare şi reglementarea conflictelor de navigaţie.
Apoi, în 1862, în Regulamentul de navigaţie pentru marina comercială al Principatelor Unite, căpităniile de port sunt menționate din nou. Trebuie subliniat că proiectul Regulamentului, anterior adoptării sale, a fost trimis la toate cancelariile statelor apusene pentru observații și a fost socotit cel mai modern și bine întocmit regulament de navigație al vremurilor.
În anul 1878, după transformarea Principatelor Române în stat independent, a fost stabilit principiul libertăţii navigaţiei pe Dunăre, fapt ce a necesitat întocmirea unui alt regulament, intitulat Regulament de poliţie a porturilor şi malurilor dunărene ale României (1879). Potrivit acestuia s-a înfiinţat un Inspectorat al Navigaţiei şi Porturilor, care avea ca scop supravegherea regulamentelor în materie de poliţie şi navigaţie, administraţia de căpetenie a portului devenind căpitănia de port.
De-a lungul istoriei, aceste forme de organizare a activităţilor portuare au evoluat în raport cu noile cerinţe, determinate de dezvoltarea comerţului, navigaţiei şi a construcţiilor din porturi.
Locația căpităniilor a fost inițial stabilită la Ministerul Afacerilor Străine, apoi la Ministerul Aerului și Marinei (în anii postbelici) și ulterior la Ministerul Transporturilor – PCA (Porturi și Comunicații pe Apă), apoi DTN (Departamentul Transporturilor Navale), ISNC (Inspectoratul de Stat al Navigației Civile).
În prezent, mai exact din anul 2002, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii Navale Române, s-a reglementat funcţionarea acestora ca organe teritoriale operative, denumite căpitănii zonale, fără personalitate juridică, aflate în subordinea aparatului central al ANR.
Rolul definitoriu al căpităniilor zonale este de a asigura în zonele proprii de jurisdicţie stabilite prin decizia directorului general al ANR, inspecţia şi supravegherea desfăşurării în siguranţă a navigaţiei în apele naţionale navigabile, maritime şi interioare.
Căpităniile zonale aflate în structura Autorităţii Navale Române sunt următoarele:
- CĂPITĂNIA ZONALĂ CONSTANŢA
- CĂPITĂNIA ZONALĂ TULCEA
- CĂPITĂNIA ZONALĂ GALAŢI
- CĂPITĂNIA ZONALĂ GIURGIU
- CĂPITĂNIA ZONALĂ DROBETA TURNU SEVERIN
